Gândul de dimineață

Dacă ai fi trecut prin terminalul nr. 1 al Aeroportului Internațional „Charles de Gaulle”, din Paris, între 26 august 1988 și iulie 2006, ai fi avut multe șanse să-l zărești pe Mehran Karimi Nasseri. În cazul în care te-ai fi gândit că bărbatul este doar unul dintre sutele de pasageri care așteaptă să se îmbarce, ai fi avut dreptate, însă doar parțial.

Planul lui Nasseri era să ajungă în Marea Britanie, dar, din cauza legilor europene și a faptului că îi lipseau unele acte, refugiatul iranian a rămas blocat în terminal timp de 18 ani. Fără acte și țară de origine în care să se întoarcă, Nasseri și-a început lunga ședere în terminalul 1 al Aeroportului Internațional „Charles de Gaulle”. Șederea s-a prelungit de la zile la săptămâni, iar apoi la ani întregi. Cu bagajul după el, bărbatul și-a petrecut timpul citind, studiind economia și ținând o cronică a experiențelor sale într-un jurnal uriaș, care a ajuns să aibă peste 1.000 de pagini.

Nasseri mânca adesea la McDonald’s și își rula singur țigări. Angajații aeroportului au ajuns să-l considere un fel de emblemă a terminalului și îi aduceau regulat ziare și mâncare. Menținându-și un aspect îngrijit, Nasseri se spăla în baia pentru bărbați și își trimitea hainele la curățătorie. Între timp, situația lui a devenit cunoscută pe plan internațional, iar jurnaliști din întreaga lume au venit să-i ia interviuri.

În 2006, bărbatul a fost spitalizat pentru o afecțiune care nu a fost făcută publică, iar șederea lui în Aeroportul „Charles de Gaulle” a luat sfârșit. S-a relatat că a fost externat din spital în 2007 și cazat într-un hotel de lângă aeroport.

Nu a primit permisiunea de a zbura la Londra, însă i s-a acordat libertatea în Franța. În 2008, locuia într-un adăpost din suburbiile Parisului, iar povestea lui a devenit sursă de inspirație pentru filmul „Terminalul”, regizat de Steven Spielberg.