Copilul și părintele

Atașamentul părinte-copil și consecințele acestuia

Atașamentul părinte-copil este una dintre cele mai frumoase și importante legături emoționale din experiența umană, însă nu întotdeauna se dezvoltă în condiții optime. Un atașamentul disfuncțional definește și influențează în mod negativ comportamentul copilului și, de asemenea, pe al viitorului adult.

Atașamentul părinte-copil este definit de relația care se stabilește încă de la primele ore ale venirii pe lume a bebelușului cu părinții săi. El cuprinde multe aspecte, cum ar fi cel al nevoilor fizice și cel al nevoilor emoționale. Relația părinte-copil este prima relație de tip social pe care o are un copil, motiv pentru care este fundamentală în ceea ce privește dezvoltarea lui, fiind o piatră de temelie și un model care îi va influența fie spre bine, fie spre rău, atât perioada copilăriei, cât și pe cea a maturității, notează comunicarepersonala.com.

Studiile în acest domeniu au confirmat faptul că tipul de atașament dintre părinți și copii este cel mai bun indicator al tipului de atașament pe care copilul devenit părinte îl va avea cu copiii lui. Atașamentul care se dezvoltă în copilărie va inclina balanța în ceea ce privește simțăminte precum nesiguranță, anxietate, teamă sau satisfacție pe tot parcursul vieții, potrivitpsychologytoday.com. Bineînțeles, există și excepții; există și cazuri în care copiii care nu au avut parte de un atașament sănătos de părinții lor se autoeducă, își trasează anumite repere și dezvoltă relații optime atât cu copiii lor, cât și cu cei din jur.

Fiecare persoană este unică, iar legătura, atașamentul dintre un părinte și copilul său, de asemenea. Însă psihologii spun că există 4 tipuri de atașament, care ne pot ajuta să stabilim în ce măsură relația cu copilul nostru este sănătoasă și ce putem face pentru a o îndrepta.

Atașamentul securizant. Copiii care au parte de un asemenea atașament se simt siguri pe ei și în siguranță. Ei explorează lumea înconjurătoare liberi și fără teamă, pentru că știu că în spatele lor există niște părinți iubitori, care îi primesc mereu cu brațele deschise, loc în care se simt iubiți și în siguranță. Acești copii devin adulți siguri pe ei, cu o identitate proprie, capabili să stabilească relații sănătoase cu cei din jur.

Atașamentul anxios. În acest tip de atașament se încadrează părinții care, din diferite motive, își asumă acest rol în mod intermitent. Părintele care câteodată este acolo, câteodată nu, care câteodată împlinește nevoile copilului, câteodată nu, creează în acesta un simțământ de nesiguranță, confuzie și frustrare, lipsă de încredere, care, la rândul lor, îi provoacă acestuia stări de anxietate.

Atașamentul evitant. În cadrul acestui tip de atașament, copiii își creează o pseudoindependență. Ei se poartă de parcă nu ar avea nicio problemă de rezolvat, nicio necesitate de împlinit și încearcă să minimalizeze ceea ce simt sau chiar să înlăture acele simțăminte. Aceștia învață că, pentru a se simți în siguranță, nu trebuie să-și exprime nevoile și simțămintele, ci să păstreze o oarecare distanță. La maturitate, caută aceeași distanță față de cei din jur, temându-se de prea multă apropriere, intimitate, de a fi vulnerabili sau de a demonstra o oarecare dependență de cineva. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că cei mici nu au numai nevoi fizice, ci și emoționale, pe care părinții trebuie să le împlinească.

Atașament dezorganizat. Acesta are loc atunci când părinții nu au un comportament consecvent. Spre exemplu, uneori reacționează la o anumită situație râzând, alteori supărându-se sau țipând, neavând un comportament previzibil. În felul acesta, copiii nu știu ce să facă și cum să obțină ceea ce au nevoie. Își doresc să meargă la părinți pentru a se simți în siguranță, dar pe măsură ce se apropie de ei, simt teamă. Lipsindu-le simțământul de siguranță, ei experimentează o „dezordine emoțională” și simțăminte contradictorii.

Înțelegând mai bine aceste tipuri de atașament și impactul lor în viața copilului, putem dezvolta pe viitor un model de atașament mai sănătos, în care cel mic să se simtă iubit, în siguranță, liber și fără teamă.

Sursa: semneletimpului.ro