Cât de nocive sunt pedepsele corporale aplicate copiilor

Pedepse corporale la copii

Într-o lume ideală, lucrurile ar fi simple: tu, care ești tată sau mamă, îi spui ceva minunăției de copil care îți luminează casa, iar el, ascultător și supus, face precum i-ai spus. Nu știm dacă o asemenea lume chiar ar fi ideală, dar, pentru mulți părinți, ea pare un rai în care ar evada cu drag măcar câteva săptămâni.

În lumea reală, deocamdată, lucrurile stau destul de diferit. Părintele îi spune copilului (în funcție de vârstă și de circumstanțe) ceva de genul: „Ți-am spus de o mie de ori să nu te mai joci la priză“ sau „De câte ori trebuie să-ți spun să fii cuminte și să mă asculți?“ etc. Și aproape toată lumea știe că de regulă sunt necesare și alte mijloace ca să-l faci pe omulețul mai mic, dar nu mai puțin plin de voință, de gusturi, de plăceri și de interese proprii, să se lase modelat în direcția și în sensul în care și-ar dori adulții. Printre aceste mijloace, aproape dintotdeauna s-au aflat și pedepsele corporale, de la o palmă aplicată ușor peste fund, la nuia, bici, coji de nucă sau atâtea alte variante. În perioada recentă, cel puțin în lumea occidentală, mentalitățile au început să se schimbe în favoarea unei educații fără palme și țipete. Această transformare culturală este susținută de un larg segment al corpului medical, care afirmă că pedepsele corporale sunt nocive pentru copil și au efecte adverse care nu merită asumate. În cele ce urmează, încercăm să prezentăm sintetic corpul de cunoștințe științifice referitoare la riscurile asociate pedepselor corporale.

Un tablou sumbru…

Majoritatea autorităților științifice par să se opună cu vehemență oricărei pedepse corporale, de la ușoara bătaie cu palma la fund la alte forme mai serioase. De exemplu, Academia Americană de Pediatrie se opune pedepselor corporale deoarece acestea au „o eficacitate limitată“ și „efecte adverse potențial nocive“. Într-un material destinat publicului larg, psihologul Alan Kazdin afirma în anul 2008 că bătaia cu palma la fund (spanking, în limba engleză) sunt asociate cu o mulțime de efecte adverse, atât în copilărie (agresivitate, rezultate școlare slabe, depresie), cât și la vârsta adultă (cancer, boală cardiacă, boli respiratorii). A.J. Zolotor, de la Departamentul de Medicină de Familie al Universității din Carolina de Nord (Chapel Hill), susține că pedepsele corporale „sunt asociate cu o lungă listă de consecințe adverse asupra dezvoltării, comportamentului și sănătății“ copilului. Mai multe studii – despre care se menționează frecvent în literatura de specialitate – au demonstrat existența unei legături între aplicarea pedepselor corporale și o varietate de probleme comportamentale și de sănătate mintală. În introducerea unui studiu recent realizat cu participarea unor cercetători din mai multe țări din Uniunea Europeană, inclusiv din România, se menționează că „o metaanaliză a relației dintre pedeapsa corporală și rezultatele adverse asupra sănătății mintale a dus la constatarea că pedeapsa corporală s-a asociat cu 11 experiențe și comportamente importante din copilărie, printre care agresivitate crescută și comportament antisocial“****.

O metaanaliză este, pe scurt (și simplificând), o analiză a altor analize, un studiu care reunește date din mai multe studii care au abordat același subiect, procesându-le prin mijloace statistice adecvate, sofisticate, ca și cum ar fi un singur studiu pe o populație mult mai mare. Metaanaliza menționată anterior, realizată de Elizabeth Thompson Gershoff, de la Universitatea Columbia, din SUA, a evaluat următoarele 6 comportamente și experiențe, măsurate în copilărie: complianța imediată (conformarea copilului la regulile impuse de părinte); internalizarea morală (adoptarea interioară a valorilor și a atitudinilor așteptate de societate, astfel încât acestea să nu fie determinate doar de consecințele externe, ci să vină „din interior“); agresivitatea copilului; comportamente delincvente și antisociale; calitatea relației părinte-copil; sănătatea mintală și abuzarea fizică a copilului. La aceste 6 experiențe și comportamente, s-au adăugat încă 5, măsurate la vârsta adultă: agresivitatea, comportamente criminale și antisociale, sănătatea mintală și abuzarea propriului copil sau a partenerului de viață (de către cel care în copilărie a fost supus pedepselor corporale).

Analizând cu instrumente statistice adecvate relația dintre aplicarea pedepsei corporale și fiecare dintre aceste 11 variabile, E.T. Gershoff a constatat că există o asociere semnificativă statistic pentru fiecare dintre ele, efectul fiind redus pentru 3 dintre acestea (sănătatea mintală la vârsta adultă, abuzul la vârsta adultă asupra propriului copil sau a partenerului, internalizarea morală); pentru 4, efectul a fost între redus și moderat (comportamentul delincvent și antisocial în copilărie, comportamentul criminal și antisocial la vârsta adultă, sănătatea mintală în copilărie, agresivitatea în copilărie), pentru 2, efectul a fost moderat (agresivitatea la vârsta adultă, calitatea relației părinte-copil). Pentru tendința de abuzare fizică a copilului efectul a fost moderat spre mare, iar pentru complianța imediată efectul a fost mare. Dintre acestea, singurul efect dezirabil, complianța imediată, a avut efectul cel mai mare, indicând (cel puțin pe termen scurt) o bună eficacitate a pedepselor corporale în atingerea comportamentelor așteptate de părinți (sau de persoanele care îngrijesc copilul). Acest beneficiu este însă însoțit de 10 experiențe și comportamente nedorite: internalizare morală redusă (copilul nu își însușește valorile și atitudinile pe care și le-ar dori părintele), agresivitatea copilului și comportamentele delincvente și antisociale cresc, sănătatea mintală în copilărie este afectată, există riscul ca pedeapsa să se transforme în abuz fizic, copilul devenit adult va tinde să aibă o agresivitate crescută și comportamente criminale și antisociale, sănătatea mintală ca adult îi va fi afectată și va exista un risc crescut ca, la rândul său, copilul devenit adult să își abuzeze fizic copilul sau soțul/soția. Acestea sunt rezultatele metaanalizei lui E.T. Gershoff, citate până acum de alți cercetători (conform motorului de căutare Google) de nu mai puțin de 1.491 de ori.

…dar nu tabloul complet

Numeroasele voci care citează (de cele mai multe ori într-o manieră foarte concisă) concluziile cercetătoarei americane par adesea să facă abstracție de limitările studiului, de clarificările și de observațiile autoarei referitoare la interpretarea acestor date. „În primul rând și înainte de toate“ (acestea sunt cuvintele lui E.T. Gershoff), corelațiile nu dovedesc cauzalitatea. „Deoarece aceste metaanalize sunt bazate în principal pe studii corelaționale, pedeapsa corporală aplicată de părinți nu poate fi identificată în mod definitiv ca fiind cauza acestor comportamente și experiențe, cu excepția complianței imediate. Pentru unele dintre comportamentele copilului luate în considerare în metaanalize, este posibil ca direcția cauzală să fie inversă față de ceea ce ar putea fi de așteptat (de ex. copiii agresivi tind să atragă mai multe pedepse corporale de la părinții lor). În plus, ar putea să existe și o a treia variabilă, care să prezică atât utilizarea de către părinți a pedepsei corporale, cât și stilul de disciplinare inconsecvent al părinților. (…) Metaanalizele nu vor fi niciodată capabile să elimine complet asemenea explicații alternative.“ De asemenea, cercetătoarea a atras atenția asupra problemei validității concluziilor unor studii retrospective privind comportamentele din copilărie realizate pe baza întrebărilor puse la vârsta adultă.

La trei ani după studiul lui E.T. Gershoff, doi cercetători americani, Robert Larzelere (de la Universitatea din Oklahoma) și Brett Kuhn (de la Centrul Medical al Universității din Nebraska) au realizat o altă metaanaliză, integrând 50 de ani de cercetări în domeniul disciplinării copiilor, din perspectivă comparativă: studiul (care a identificat 26 de articole relevante) a comparat rezultatele disciplinării fizice cu rezultatele altor metode și tactici utilizate de părinți pentru disciplinare. În introducere, cei doi autori atrăgeau atenția asupra problemelor metodologice și a caracterului esențial al unei abordări comparative, construind o analogie cu pacienții bolnavi de cancer care sunt supuși tratamentului cu radiații: pacienții care au experimentat radioterapie în anul precedent au o probabilitate mai mare de a prezenta simptome de cancer decât cei care nu au primit (sau nu au avut nevoie de) tratament cu radiații. Studiile longitudinale de genul celor utilizate în metaanaliza lui Gershoff ar indica faptul că tratamentul cu radiații se asociază cu o incidență crescută a simptomelor de cancer. Desigur, explicau ei, problema inițială (cancerul) este factorul cauzal care explică și intervenția corectivă (tratamentul cu radiații), și rezultatul ulterior (simptomele de cancer). Nu radiația a cauzat însă cancerul, ci acesta a fost cauza asocierii observate.

Asocierile între rezultate negative și intervenții corective sunt tipice nu doar pentru intervențiile disciplinare ale părinților, ci pentru toate intervențiile corective în general: ale medicilor (de pildă, tratamentul cu radiații și rezultatele medicale), ale psihologilor (consilierea maritală), ale educatorilor sau ale părinților. Altfel spus, „dacă bătaia cu palma la fund ar trebui interzisă pe baza asocierii ei cu agresivitatea ulterioară, atunci spitalele ar trebui interzise, deoarece pacienții acestoramor cu o frecvență mai mare decât oamenii care stau în alte locuri“. Continuând analogia, cei doi autori afirmă că, dacă am transfera studiul lui E.T. Gershoff la cazul tratării cu radiații a pacienților cu cancer, atunci două treimi (65%) din studiile referitoare la tratamentul cu radiații ar fi menționat doze excesiv de mari de radiație (pedepse fizice excesive, abuz fizic), 58% ar fi fost studii transversale (inadecvate stabilirii relațiilor de tip cauză-efect) și numai 4% dintre ele ar fi luat în considerare prezența sau severitatea cancerului (prezența și gravitatea unor comportamente inadecvate, pe care pedepsele încearcă să le corecteze). „O metaanaliză a tratamentului cu radiații utilizând predominant studii de corelație ar ajunge la aceleași concluzii ca și metaanaliza lui Gershoff (2002), și anume că tratamentul cu radiații se asociază în mod consecvent cu rezultate vătămătoare.“

Bătaia cu palma la fund condițională a fost asociată mai puternic cu reduceri ale comportamentelor de neconformare sau antisociale decât 10 din 13 tactici disciplinare alternative (contrastul față de celelalte soluții disciplinare fiind mediu în privința neconformării și mic în cazul comportamentelor antisociale). În cazul pedepselor fizice obișnuite, nu s-au observat diferențe relevante față de tacticile alternative, cu excepția unui studiu din 1975, care a constatat că pedepsele fizice au fost mai eficace în cazul consumului de droguri. Tacticile alternative s-au dovedit superioare pedepselor fizice doar în comparațiile în care s-au utilizat predominant pedepse fizice sau în care acestea au fost exagerat de severe.

Cea mai recentă metaanaliză

Este oarecum surprinzătoare lipsa de atenție acordată celei mai recente metaanalize din domeniu, publicată în anul 2013 de Christopher J. Ferguson, de la Universitatea Internațională A & M, din Texas. În partea introductivă a studiului, acesta a discutat pe larg multiplele probleme de ordin metodologic pe care le ridică metaanaliza lui E. Gershoff și multe din studiile care au stat la baza acesteia: a) combinarea bătăii cu palma la fund (spanking) cu formele mai severe de pedeapsă corporală (ca și cum ar fi o realitate unică și uniformă); b) succesiunea în timp a pedepsei corporale și a rezultatelor negative atribuite acesteia (doar 13% din studiile incluse în metaanaliza lui E. Gershoff au avut caracter longitudinal); c) problema statistică (relativ complicată tehnic) a controlului pentru alte variabile relevante tehnic, care tinde să umfle artificial mărimea efectului atribuit unei anumite variabile; d) bazarea excesivă pe amintirile subiecților („redările retrospective despre pedepse corporale (trecute) pot să fie la urma urmei indicii mai bune cu privire la starea psihologică actuală a respondentului decât să fie amintiri exacte ale unor acte de disciplină care au avut loc cu ani sau cu decenii în urmă“); e) varianța comună a metodelor de colectare a datelor (în multe dintre studiile incluse în metaanaliza lui E. Gershoff, aceeași persoană (cel pedepsit) descria și pedeapsa corporală, și impactul asupra copilului, ceea ce poate duce la corelații umflate artificial). Pornind de la aceste considerente, C.J. Ferguson a propus o metaanaliză bazată doar pe studii longitudinale, care să evite multe dintre problemele de metodologie ale studiilor precedente.

Concluziile lui C.J. Ferguson pe baza studiilor longitudinale? „Cele mai bune dovezi actuale sugerează că bătaia cu palma la fund sau pedepsele corporaleau un impact mic sau neînsemnat, dar semnificativ statistic asupra rezultatelor negative, cel puțin pentru simptomele de externalizare și internalizare și pentru performanța cognitivă. În acest context, «problemele de externalizare» s-au referit la probleme de comportament referitoare la agresivitate, la nerespectarea regulilor, la comportamente antisociale și de opoziție, iar cele de «internalizare» s-au referit la depresie, anxietate și stres. Singura excepție a fost pentru bătaia cu palma la fund a copiilor sub vârsta de 7 ani, pentru care a fost nesemnificativ în privința simptomelor de externalizare.“ „Semnificativ statistic “ în acest context înseamnă că probabilitatea ca o asociere (cum ar fi cea dintre pedepsele corporale și un rezultat cognitiv mai mic) să provină din pură întâmplare este foarte mică (în mod obișnuit, când probabilitatea teoretică de a observa o anumită asociere sau un anumit rezultat din pură întâmplare este mai mică de 5% se consideră că este „semnificativă statistic“). Altfel spus, impactul observat este destul de sigur asociat pedepselor corporale, dar este „mic sau neînsemnat“.

Ce înseamnă în termeni practici că impactul este „mic sau neînsemnat“? Înseamnă că, dacă există un impact negativ al bătăii la fund sau al pedepselor corporale, acesta este mic sau neînsemnat, probabil sub 1%, și, în orice caz, sub 5% dintre rezultatele negative observate pot fi atribuite acestor intervenții disciplinare. Dar trebuie spus că autorul mai are de făcut două observații importante: în primul rând, nu trebuie înțeles cumva că aceste rezultate pot fi generalizate la forme mai severe de pedepse corporale sau la abuzul fizic ori sexual, pentru că acestea nu au fost incluse în studiu și pentru acestea rezultatele par să fie mult diferite. În al doilea rând, „aceasta nu înseamnă că oamenii de știință ar trebui să aprobe bătaia cu palma la fund; pot exista argumente rezonabile care să sugereze că bătaia cu palma la fund nu conferă beneficii deosebite și astfel ar putea fi ușor înlocuită cu strategii disciplinare alternative“.

Dogmatism și lipsă de nuanțe?

O analiză onestă a datelor indică faptul că – așa cum a arătat C.J. Ferguson – pedepsele corporale aplicate moderat și doar în anumite condiții au un impact negativ foarte limitat asupra comportamentului copilului. În același timp, de vreme ce există alternative mai puțin neplăcute (atât pentru copil, cât și pentru părinte), nu există motive pentru încurajarea acestui gen de disciplină. La fel însă, datele științifice nu justifică o atitudine dogmatică în care simpla lovire cu palma la fund a unui copil să devină un păcat de neiertat. Același C.J. Ferguson rezumă problema complexă a acestor rezultate în contextul intervențiilor politice din diverse zone geografice și al opiniilor vehiculate într-un spațiu public deseori înfierbântat: „Într-adevăr, prea mult din dezbaterea asupra bătăii cu palma la fund și a pedepselor corporale presupune că aceste practici sunt în mod invariabil rele sau în mod invariabil acceptabile pentru copil, putând scăpa din vedere nuanțe importante referitoare la utilizarea lor. Într-o atmosferă în care discutarea unui subiect ca acesta este încărcată politic, poate fi dificil să abordăm bătaia cu palma la fund/pedeapsa corporală într-un mod mai nuanțat și mai complex, dar înțelegerea de către noi a acestui fenomen ar avea de câștigat dintr-o asemenea abordare. De exemplu, gradul de influență al bătăii cu palma la fund și al pedepselor corporale ar putea fi legat de contextul în care se aplică disciplina, incluzând căldura și caracterul pozitiv al mediului familial. Deși unele studii au început să examineze asemenea relații (…), acestea sunt relativ puține la număr (…). Astfel poate fi o greșeală ca oamenii de știință să considere că bătaia cu palma la fund este invariabil nocivă sau întotdeauna acceptabilă. Dimpotrivă, efectele pot varia în funcție de context, de vârstă și de modul în care este utilizată bătaia cu palma la fund.“

Iar E.T. Gershoff – al cărei studiu este atât de mult utilizat (mai degrabă cu ignorarea contextului și a concluziilor cercetătoarei, făcându-se abstracție de problemele metodologice care îi afectează concluziile) pentru a se propovădui în mod dogmatic efectele catastrofale ale pedepselor corporale – afirma: „Asemenea majorității analizelor statistice, metaanalizele examinează agregate de oameni; asocierea între pedeapsa corporală și comportamentele particulare ale unui copil individual pot să nu urmeze tiparele identificate aici. Prezența pedepsei corporale face anumite comportamente mai probabile, dar în mod clar nu inevitabile. Alte aspecte complexe ale relației părinte-copil și contextul joacă probabil un rol important, dar nu sunt încă bine înțelese. Faptul că peste 90% dintre americani sunt bătuți cu palma la fund când sunt copii (Straus, 1994a; Straus & Stewart, 1999) și majoritatea nu sunt adulți violenți și criminali contrazice afirmația că pedeapsa corporală are în mod necesar efecte negative asupra copiilor.“

Sursa: semneletimpului.ro