Părintele, trimis la școală

Revoluție în educație: Statul, „dădacă” și pentru părinți?

În timp ce în România se discută tot mai intens despre o nouă reformă curriculară, în Anglia se încearcă implementarea unei măsuri care sugerează o percepție mult mai largă asupra a ceea ce înseamnă educația copilului.

David Cameron pare hotărât să înfrunte atacurile celor care l-ar putea acuza că încearcă să configureze un gen de stat dominant în raport cu cetățenii, susținând că acesta ar trebui să se implice nu doar în educarea copiilor, ci și a părinților. Prim-ministrul britanic este decis să înceapă o revoluție în privința educației. Mai concret, guvernul său intenționează să le propună părinților să urmeze cursuri pentru a învăța cum să-și educe și să-și disciplineze mai bine copiii.

Părintele, trimis la școală

Cameron este convins că intenția sa este mai mult decât oportună. „Evident, copiii nu vin cu un manual. Dar este normal ca noi toți să dispunem de atât de puțină consiliere?” – este parte a discursului premierului conservator, anunță The Guardian.

Propunerea sa poate părea puțin ciudată, dacă se pleacă de la premisa că statul ar trebui să își limiteze intervențiile educaționale doar la generațiile tinere. Însuși conceptul de școală este asociat unei anumite categorii de vârstă. Ideea unei educații a părinților, cu teme, studii de caz sau lecții de învățat transcende percepția generală despre esența educației și, mai ales, despre rolul statului în modelarea ființei umane.

„Am făcut o mulțime de progrese. Am conceput monitorizarea la domiciliu după naștere. Dar aceasta nu acoperă decât primele săptămâni și luni. Ce se întâmplă mai târziu, când apar probleme de comunicare, de comportament, de disciplină? Cu toții avem nevoie de ajutor cu privire la aceste subiecte — cea mai importantă meserie pe care o vom avea vreodată. De aceea trebuie să ne gândim cum să facemsă fie firesc și chiar atractiv faptul de a participa la cursuri de educație parentală”, adaugă Cameron, conform ziarului britanic citat.

O repetiție în altă formulă

O inițiativă guvernamentală similară s-a soldat în trecut cu un eșec. Au participat doar aproape 3.000 de părinți, dintre care doar 9% bărbați, departe de cei 20.000 cum era de așteptat. Costul suportat de stat a depășit 1.088 de lire sterline (1.450 de euro) per părinte. Guvernul crede acum că a învățat din propriile greșeli. Un obstacol major al proiectului anterior a fost percepția societății, care a privit oferta ca un serviciu pentru grupurile socioeconomice defavorizate. Anii au trecut, iar Cameron are intenția să convingă că programul se adresează „tuturor”.

Inițiativa va face parte dintr-o strategie a plasării familiei în centrul agendei educaționale pentru următorii 5 ani, premierul britanic considerând că unitatea familiei este un bastion împotriva sărăciei. De aceea va și aloca o dublare a fondurilor pentru serviciile de consiliere în domeniul relațiilor de cuplu. Se așteaptă ca astfel să fie ajutate cel puțin 300.000 de cupluri în următorii 5 ani și să fie instruiți mai mult de 10.000 de profesioniști în consilierea familiilor aflate în impas.

Dar la noi?

Ar fi oportună o măsură de acest gen și în România? În actualul context de dezbatere publică în privința reformei învățământului, o lărgire a perspectivelor legate de educație poate ar fi bine-venită. O școală a părinților, legiferată printr-un act normativ, ar crea oportunitatea remedierii multora dintre neajunsurile cu care se confruntă societatea românească. Nevoia este acută, în condițiile în care acțiunile de corectare nu au fost întotdeauna eficiente. Tradiționalele ședințe cu părinții nu par să fie suficiente.

Încă de acum trei ani, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți iniția un proiect intitulat Școala Părinților, conștientizând că în actualul context socioeconomic, „toată lumea acuză părinţii, dar pe părinţi cine îi ajută?”. În încercarea de a răspunde la această întrebare, au survenit tentative mai mult sau mai puțin timide de preluare a modelelor occidentale de educare a cuplurilor pentru viața de familie și cea de părinte. În consecință, au apărut cursuri susținute de anumite organizații neguvernamentale. Sunt câteva platforme online care oferă o multitudine de cursuri și informații pe această temă. Problema este că acestea nu sunt circumscrise unei strategii naționale de conștientizare a opiniei publice cu privire la importanța acestui tip de educații. Dacă britanicii au eșuat, de ce am putea crede că românii ar avea mai mult succes fără un program bine conturat?

Problema spinoasă

Chiar dacă se poate contura o percepție pozitivă asupra unei şcoli a părinților, aceasta nu înseamnă că problemele dispar. Din contră. Instinctiv, nu poate fi reprimată întrebarea cu privire la rolul pe care ar trebui să îl joace statul în problema educației. Sunt părinți care consideră că nu au destul timp pentru a se dedica în mod activ și continuu educației propriilor copii. În consecință, este relativ ușor de transferat această sarcină exclusiv în responsabilitatea sistemului de învățământ, respectiv a educatorilor. „Tendința de-a lăsa formarea copiilor în grija exclusivă a școlii este una din ce în ce mai evidentă. Părinții nu pot fi substituiți de o catedră, oricît de competent și de bine intenționat ar fi cel care se află în spatele ei”, comentează Dilema veche.

Și atunci, cât de mult ar trebui să se implice statul în stilul de educație impus? Aceasta este o întrebare pe care românii poate că nu și-au pus-o. Drama prin care trece o familie de români din Norvegia și protestele din stradă care au însoțit-o ridică însă semne de întrebare cu privire la modul în care statul (indiferent cine este el) înțelege să controleze părinții și educarea lor.

Se poate concluziona că este oportună o educație a părinților, dar nu în sensul în care statul să considere că este posesorul adevărurilor absolute și că „rețetele” prescrise de el sunt cele mai eficiente. Un stat care să controleze programul educațional poate că nu este cea mai bună variantă, însă nici varianta opusă nu a dat rezultate. O balanță între cele două alternative s-ar putea concretiza într-o variantă de succes care să răspundă problemelor cu care se confruntă părinții în relația cu provocările copiilor.

Foto: © Inara Prusakova | Dreamstime.com

Sursa: semneletimpului.ro