Gândul de dimineaţă – 9 octombrie 2016

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

( Psalmul 23:4 )

„Am început să merg la şcoală când aveam vreo patru ani şi jumătate. În acele zile de demult, la Hannibal, în Missouri, nu existau şcoli de stat, ci numai două şcoli particulare, la care se cerea o taxă de 25 de cenţi pe săptămână pentru fiecare elev, deşi plata se făcea pe apucate.

Pe mine m-au dat la şcoala domnişoarei Horr şi îmi amintesc de prima mea zi de şcoală în şandramaua aceea de scânduri ca şi cum ar fi fost ieri, deşi au trecut mai bine de 65 de ani de atunci; în orice caz, îmi amintesc de o întâmplare petrecută în prima zi. Călcasem nu ştiu ce regulă şi mi s-a atras atenţia să nu mai fac niciodată aşa ceva, spunându-mi-se că pedeapsa pentru recidivă este bătaia cu biciul. Totuşi, am greşit din nou şi miss Horr mi-a poruncit să mă duc să caut o nuia şi să i-o aduc. Am fost bucuros că mi-a încredinţat mie sarcina asta, fiindcă mă socoteam în stare să aleg o nuia potrivită cu mai mult discernământ decât oricare altul. Scormonind în ţărână, am găsit o aşchie veche de stejar, lată de două degete, groasă de un sfert de deget şi îndoită uşor la un capăt, lăsată pesemne de un dogar. Mai erau pe-acolo câteva aşchii frumuşele, de acelaşi soi, dar am ales-o tocmai pe asta, cu toate că era putredă. I-am adus-o domnişoarei Horr; i-am înmânat-o şi am rămas în faţa ei, cu o mutră smerită şi resemnată, menită să-mi câştige îngăduinţă şi simpatie, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Dumneaei ne-a aruncat, atât mie cât şi aşchiei, o lungă privire de straşnică dezaprobare, apoi m-a strigat pe numele meu întreg: Samuel Langhorne Clemens – îmi auzeam, cred, pentru prima oară numele rostit în întregime şi dintr-o dată – şi mi-a spus că-i este ruşine de mine. Aveam să învăţ în curând că atunci când un dascăl îl strigă pe un elev cu numele lui întreg e semn de bucluc. Miss Horr mi-a zis apoi că are să trimită un băiat mai priceput la nuiele decât mine, şi mă apucă şi acuma jalea când îmi amintesc câte chipuri s-au luminat de speranţa că vor primi această misiune. De primit, a primit-o Jim Dunlap, iar când s-a întors cu nuiaua aleasă de el, a trebuit să recunosc că era un expert.”

Vorbesc din mormânt – Mark Twain