Gândul de dimineaţă – 9 martie 2016

În Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeia. Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul, prin femeia, și toate sunt de la Dumnezeu.

 ( 1 Corinteni 11:11-12 )

„În India antică, femeia se bucura de o considerație deosebită. Chiar dacă nu avea acces la educație, ea nu putea fi alungată de soț decât dacă era nesupusă, avea purtări rele, era bețivă, rea sau risipitoare. Chiar și atunci, își păstra zestrea ca proprietate personală. Ea conducea toate treburile casei și participa alături de soț la sărbători și festivități,

În lumea musulmană, femeia este obligată ca atunci când iese din casă să poarte un văl care să-i acopere fața. Ea duce o viață izolată chiar și în casă, unde nu are voie să se arate decât în fața soțului și a copiilor. Nu i se permite să poarte bijuterii, nu poate folosi farduri sau parfumuri, doarme pe jos și mănâncă o dată pe zi.

În societatea egipteană antică, femeia deține o poziție de demnitate egală cu a bărbatului. I se respecta dreptul de zestre și era numită stăpâna casei. Femeia era egală cu bărbatul în fața legii. Unele femei au îndeplinit funcția de preotese ale templelor sau chiar regine.

Femeia în China nu avea drept de proprietate, chiar dacă la căsătorie aducea ca zestre bijuterii, mătăsuri, haine scumpe, mobile de preț. În schimb, ea era egală bărbatului, având un rol important în familie și în viața economică. Între nobili se întâlneau  femei instruite care au ocupat funcții administrative sau au fost chiar regente.

La Atena, în antichitate, situația femeii era cu totul diferită. Un mare filosof spunea că: femeia trebuie să vadă cât mai puțin și să pună cât mai puține întrebări. Să aibă grijă de casă și să dea ascultare soțului ei.”

Istoria culturii și civilizației – Ovidiu Drîmbu