Gândul de dimineaţă – 9 februarie 2017

Să ştiţi că Domnul Şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.

( Psalmul 4:3 )

Cine a venit cu ideea utilizării cuvântului „Alo!”, termenul utilizat în mod obişnuit într-o convorbire telefonică? Misterul nesoluţionat timp de vreme îndelungată a fost risipit. Un istoric englez, pe nume Allen Koenigsberg, a căutat timp de 5 ani prin volumul uriaş de materiale, găsit în depozitul AT&T din New York, pentru a afla răspunsul. S-a găsit o epistolă scrisă chiar de Edison în care spunea: „«Alo!» este salutul telefonic de utilizat pe distanţe mari, fiind cel mai uşor de auzit”.

În 1877, la vremea adoptării telefonului, Edison a fost întrebat de directorul unei companii locale de telegraf din Pittsburg: „Care ar fi un salut adecvat pentru a începe o convorbire telefonică?” Edison a replicat prin vechiul apelativ folosit de englezi la vânătoarea de vulpi: „Alooo!”. Motivul pentru care era important să fii auzit chiar dacă te aflai la distanţă de telefon era faptul că în acele vremuri trebuia să vorbeşti tare pentru a menţine legătura.

Bell utilizase iniţial „Ahoe!”, cuvântul folosit de marinari pentru a cere ca un vas să se oprească, însă având în vedere calitatea telefonului lui Bell, lui Edison i s-a părut că nu produce suficiente reverberaţii. Astfel încât Edison nu numai că a îmbunătăţit telefonul, dar a şi reunit expresii cum ar fi „Cine este?” şi „E un moment potrivit să sun?” într-un singur cuvânt: „Alo!”. Horia-Dumitru Oprea