Gândul de dimineaţă – 7 ianuarie 2016

El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.»

( Apocalipsa 1:17-18 )

Martin Pistorius avea 12 ani când a intrat într-o comă din care nu părea să se mai trezească. Sau, cel puțin, așa credeau medicii și familia lui. A fost dus acasă şi toată lumea se aștepta ca el să moară. În schimb, Martin a continuat să trăiască pentru 12 ani într-o stare vegetativă.

Tatăl lui obișnuia să se trezească la 5 dimineața, să îl îmbrace și să îl ducă la un centru de îngrijire, de unde mergea să îl ia 8 ore mai târziu. Acasă, îl spăla, îl hrănea, îl punea în pat și își seta alarma ca la fiecare două ore să îl întoarcă de pe o parte pe alta, ca să nu facă escare.

În toți acești 12 ani, familia lui Martin nu a văzut niciun semn că situația s-ar îmbunătăți. Într-una din zile, mama lui Martin, Joan, cuprinsă de disperare, s-a uitat în ochii fiului ei și i-a spus: „Sper să mori.” Nu avea de unde să știe și nu și-ar fi putut imagina niciodată că fiul ei o auzea în acele momente.

Pe la 14-15 ani, cam la 2 ani după intrarea în comă, Martin a început să își recapete cunoştinţa. „Eram conștient de tot ce era în jur, ca orice altă persoană. Toți erau atât de obișnuiți cu absența mea, încât nu au observat când am început să fiu din nou prezent. Mi-am dat seama că sunt ca o fantomă și că o să-mi petrec viața singur, închis în corpul meu”, povestește el.

Soarta a fost însă de partea lui și, într-un final, corpul lui Martin a ajuns din urmă creierul. În mod inexplicabil, acesta a început să se vindece. Mai întâi, băiatul a comunicat printr-un calculator, după care, încet, încet a început să trăiască o viață normală. În 2008, a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie, au imigrat în Marea Britanie, iar în 2010 și-a început propria afacere.

Semnele Timpului

solascriptura.ro