Gândul de dimineaţă – 7 februarie 2017

Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.

( Proverbe 30:8,9 )

Ani în şir o familie a muncit din greu pentru a-şi plăti datoriile. Făcuseră un împrumut la bancă pentru a-şi cumpăra casa în care locuiau şi fiecare membru al familiei a trebuit să-şi caute o slujbă.

Într-o zi, au primit vestea că au câştigat o sumă mare de bani la loterie. După ce au primit banii câştigaţi peste noapte, această familie a scăpat de datorii şi au zis: „Suntem cu adevărat liberi!” Acum îşi puteau cumpăra orice casă şi-ar fi dorit, plătind cu numerar. Având aşa de mulţi bani, au decis să nu mai meargă la muncă şi îşi permiteau să cumpere lucruri la care înainte nici nu au visat.

După un an de zile, un redactor al unui cunoscut ziar s-a interesat de această familie. A prezentat într-un articol viaţa acestor oameni după un an de „libertate”: tatăl era deja mort de trei luni de zile – doctorii l-au diagnosticat cu grave probleme ale ficatului, cauzate de prea multă băutură; mama locuia cu fiica sa într-o altă locuinţă şi nu mai vorbea cu restul familiei; casa în care locuiseră era părăsită şi în paragină; unul dintre fii era în puşcărie, condamnat pentru crimă, iar celălalt copil îşi cumpărase o casă pe care a împrejmuit-o cu un gard foarte înalt şi cu zăbrele la geamuri, ca nu cumva cineva să-i fure banii pe care îi mai avea.

Când redactorul a vorbit cu vecinii acestei familii, ei dădeau din cap, spunând: „Au fost o familie deosebită, dar n-au ştiut cum să trăiască în libertate…”