Gândul de dimineaţă – 6 aprilie 2016

Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.

 ( Proverbe 24:10 )

Pe 29 decembrie 1787, din ordinul regelui George al III-lea al Angliei, o corabie micuţă, numită Bounty, a plecat către insulele din Marea Sudului, din Oceanul Pacific, pentru a aduna seminţele arborelui de pâine, urmând să le ducă apoi în Indiile de Vest pentru a fi plantate acolo. La bord se aflau 45 de marinari sub comanda curajosului căpitan Bligh. La sfârşitul lunii octombrie au ajuns pe insula Tahiti, unde au petrecut şase luni adunând seminţele arborelui de pâine, precum şi împrietenindu-se cu băştinaşii. În aprilie 1789, au fost semne ale unei furtuni ce se apropia, iar căpitanul Bligh a ordonat ieşirea în larg a corăbiei. Dar marinarii erau nemulţumiţi, gândindu-se la lunga călătorie până acasă, aşa că s-au hotărât să se întoarcă pe insulă, la numeroşii lor prieteni. În noaptea de 28 aprilie 1789, după ce l-au legat pe căpitan, l-au coborât într-o bărcuţă împreună cu 18 din oamenii săi credincioşi, şi i-au lăsat apoi în voia valurilor. Le-au dat vreo 70 de kilograme de pâine, 16 bucăţi de carne de aproximativ un kilogram fiecare, un galon şi jumătate de rom, 6 sticle cu vin şi 20 de galoane de apă. Părea imposibil ca oamenii să reuşească vreodată să ajungă înapoi acasă într-o biată bărcuţă cu vâsle. Însă curajosul căpitan a împărţit fiecăruia raţii de mâncare şi băutură pentru fiecare zi şi s-au pus cu toţii pe vâslit 3600 de mile (peste 5500 de km). Când şi când, mai prindeau câte o pasăre şi o mâncau. Noaptea îşi întindeau păturile pentru a colecta roua, iar dimineaţa le storceau, economisind apa. Deşi au îndurat dureri cumplite, greutăţi de nedescris şi suferinţe grozave, aceşti bărbaţi puternici au ajuns în cele din urmă la insula Timor, aflată sub stăpânire olandeză. De acolo au fost duşi, în siguranţă, în Anglia.