Gândul de dimineaţă – 5 septembrie 2016
Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
( Isaia 45:3 )
La 11 septembrie 2001 a avut loc un atac teribil asupra turnurilor gemene din New York, care a luat mii de vieţi omeneşti. După evenimentele tragice, echipe speciale au început să lucreze în zonă pentru a pregăti fundaţiile noului „One World Trade Center”, care a devenit cea mai înaltă clădire din SUA, după ce a fost terminată anul trecut.
În 2010, în timpul acestui proces de curăţare şi excavare, muncitorii au găsit o bucată dintr-o navă de mari dimensiuni. Aceasta a fost îngropată la aproximativ 6,7 metri sub pământ. Din fericire, săpătura era monitorizată de către arheologi, iar lucrările au fost imediat oprite. Oamenii de ştiinţă au analizat datele dendrocronologice, provenienţa, şi au comparat modelele inelelor de pe lemnul din coca navei. Rezultatele au arătat că nava a fost construită într-un şantier naval din Philadelphia, în 1773. Lemnul folosit pentru navă provenea din aceeaşi zonă. Nava este făcută din acelaşi material ca şi Sala Independenţei, locul unde a fost semnată „Declaraţia de Independenţă şi Constituţia Statelor Unite”.
Oricât de ciudată ar putea părea, există totuşi o explicaţie de ce nava a fost îngropată sub World Trade Center. În momentul în care Manhattan începea să se ridice, râul Hudson curgea pe acolo unde turnurile gemene au apărut mai târziu. Întreaga zonă se afla sub apă. Acest lucru poate fi văzut pe hărţile vechi din sec. al XVIII-lea.
Pe măsură ce Manhattan a crescut, nevoia de teren pentru construcţii a devenit mai mare. Pentru a răspunde acestei nevoi, de la mijlocul anilor 1700 până la mijlocul anilor 1800, oamenii au început să populeze zona de-a lungul râului Hudson. Iar încetul cu încetul moloz, gunoaie şi alte lucruri au fost aruncate în râu. Nu este încă sigur dacă nava s-a scufundat prin accident sau în mod intenţionat.
descopera.ro
Lasă un răspuns