Gândul de dimineaţă – 5 martie 2016

Sufletul meu așteaptă pe Domnul, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața, da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.

 ( Psalmul 130:6 )

Pentru cei mai mulți oameni, Shep era „doar un cățel”, un collie lățos și prietenos. Însă pentru domnul McMahon, un om singuratic, câinele era un tovarăș drag, făcea cu adevărat parte din viața lui.

Într-o zi, domnul McMahon căzu pe scări și se lovi rău de tot la cap. Veni o ambulanță ca să-l ducă la spital. Shep se înghesui și el în mașină, ghemuindu-se cât putea de aproape de stăpânul său, scâncind și lingându-i fața. Când a fost transferat din ambulanță la spital, Shep se ținu pe urmele lui. Când încercă să intre în lift, un asistent spune: „Nu este permisă intrarea câinilor.” Domnului McMahon îi fu greu să se despartă de prietenul său. Văzu privirea din ochii lui Shep și, aplecându-se spre el, îl mângâie ușor pe cap și-i spuse: „E în regulă, prietene. O să mă întorc curând! Așteaptă-mă aici!”

Aceasta schimbă expresia din privirea câinelui. Shep mai auzise comanda aceasta de multe ori, așa că se așeză lângă intrarea în lift, așteptând răbdător întoarcerea stăpânului său. Dar domnul McMahon a murit chiar a doua zi și a fost scos pe o altă ieșire. Shep nu știa ce se întâmplase cu prietenul lui. Știa doar că acesta îi spusese să-l aștepte, căci se va întoarce.

Mai bine de zece ani a așteptat Shep întoarcerea unui prieten care nu a mai venit. Surorile medicale i-au aranjat un preș moale pe care să doarmă și îi aduceau de mâncare. Din când în când, îl duceau afară să mai facă mișcare, dar el era întotdeauna nerăbdător să se întoarcă la postul său de așteptare. Iar partea tristă a acestei istorii este că nimeni nu i-a putut explica lui Shep ce se întâmplase.

O, doar un câine, da, un biet câine! dar unde s-ar mai putea găsi o loialitate și un devotament mai sincer?