Gândul de dimineaţă – 4 septembrie 2016

Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.

( Ioan 16:21 )

Cu toţii am auzit de „Omul Vitruvian” şi de „Gioconda”, unele dintre lucrările care l-au făcut cunoscut pe Leonardo da Vinci în toată lumea. Mona Lisa a generat mereu discuţii în rândul oamenilor de ştiinţă şi al artiştilor, toţi încercând să afle mai multe despre femeia cu privirea „care te urmăreşte în jurul camerei” şi are un zâmbet inconfundabil.

Potrivit celei mai răspândite ipoteze, modelul tabloului se numea Lisa Gherardini, născută în 1479, la Florenţa. Vlăstar al unei familii modeste, ea s-a căsătorit la vârsta de 16 ani cu fiul unui negustor de pânzeturi, el însuşi neguţător, Francesco di Bartolomeo del Giocondo, şi i-a dăruit trei copii. Când, în 1503, Francesco del Giocondo s-a mutat într-o locuinţă mai spaţioasă şi a decis să realizeze un portret al soţiei sale, s-a orientat către Leonardo da Vinci. Francesco nu şi-a primit niciodată lucrarea comandată.

După studierea amănunţită a straturilor tabloului şi descoperirea valurilor ataşate de gulerul corsajului Lisei, întunecate şi aproape imperceptibile din cauza vernisurilor succesive aplicate de marele pictor, s-a impus o interpretare care a făcut carieră: „Valul cenuşiu transparent era purtat în acest fel de către femeile gravide sau care născuseră de curând”, spune Bruno Mottin, conservator la Centrul de Studiere şi Restaurare al Muzeelor Franţei.

Potrivit cercetătorului, tabloul ar comemora naşterea celui de-al doilea fiu (Andrea) al Mona Lisei. În această situaţie, enigmaticul surâs ar fi, de fapt, un zâmbet al maternităţii împlinite. În realizarea acestui element al portretului, s-a identificat întrebuinţarea faimoasei tehnici sfumato – efectul de transparenţă al maestrului. Altfel spus, un mod unic de a picta o „absenţă prezentă”.