Gândul de dimineaţă – 4 februarie 2017

4th feb. 2017

Cum am putut eu să urăsc certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau? Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!

( Proverbe 5:12-14 )

M-am amuzat mult când am auzit despre felul în care un profesor a încercat să-i disciplineze pe elevii care nu erau atenţi la ore. Cei care creau probleme în timpul cursurilor, erau opriţi după ore şi li se cerea ca timp de 30 de minute să meargă la clubul de disciplinare „Frank Sinatra”.

Acest club era un loc unde se difuzau numai melodiile lui Frank Sinatra. Ajunşi aici, elevii trebuiau să se aşeze la distanţă unul de celălalt şi timp de 30 de minute nu aveau voie să vorbeasca între ei sau să glumească. În tot acest timp trebuiau să asculte aceeaşi melodie a lui Frank, repetată mereu şi mereu.

„Este pedeapsa cea mai de nesuportat!”, a spus unul dintre elevi. „Au găsit ceea ce cu adevărat nu ne place”, a mărturisit un altul. Profesorul deseori i-a încurajat pe elevi să cânte împreună cu Sinatra, dar niciunul nu a făcut-o!

Este important pentru fiecare dintre noi să învăţăm că deciziile noastre sunt urmate de consecinţe. Acestea se plătesc imediat sau mai târziu în viaţă. Părinţii care-i pedepsesc pe copii atunci când aceştia greşesc, au în vedere principiul: „În viaţă culegi ceea ce semeni!”

Cineva a prezentat acest principiu într-un alt mod. Sunt două dureri majore în viață: „durerea disciplinării” şi „durerea regretului”.

Toţi cei care acceptă „durerea disciplinării” vor fi scutiţi mai târziu de „durerea regretului”, care este cu mult mai amară.

Adevărul 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.