Gândul de dimineaţă – 4 decembrie 2015

Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr.

( Proverbe 28:1 )

Reliefurile de pe pereţii palatului lui Ashurbanipal din Ninive (650 î.Hr.) arată că vânătoarea de lei era distracţia favorită a regilor asirieni. Şi cum numai un împărat era demn de un mare vânător, oamenii regelui aranjau în aşa fel vânătoarea, încât însuşi regele avea onoarea să-l omoare personal pe leu.

Leul a fost întotdeauna favoritul de pe semnele heraldice din Europa. Nobilii medievali au sesizat grandoarea şi curajul, puterea şi vigoarea „regelui animalelor”. În semnele heraldice, vedem figura leului ridicat pe picioarele dinapoi (drept, stând pe un picior), leul culcat (odihnindu-se cu capul ridicat), leul care doarme (capul se odihneşte pe labe) sau leul privind din faţă (cu faţa la cel care îl observă). Adesea leul heraldic poartă coroană.

Când îl vezi la grădina zoologică, trist şi cu blana parcă mâncată de molii, nu ţi se mai pare că seamănă cu un rege. Dar atenţie! În sălbăticie, el îşi ia poziţia regală când cercetează câmpiile.

solascriptura.ro