Gândul de dimineaţă – 4 aprilie 2016

Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe; sunt plini de suc şi verzi.

 ( Psalmul 92:13-14 )

În mod tradiţional, există o anumită antiteză între noţiunea creativităţii şi cea a îmbătrânirii. Creativitatea este asociată de obicei tinerilor, care caută mereu valori şi mijloace de exprimare pentru a experimenta lucruri noi, în timp ce vârstnicii sunt asociaţi cu înţelepciunea şi prudenţa – însuşiri mai degrabă conservatoare decât creative… Există însă numeroase exemple care demonstrează că pierderea creativităţii nu constituie o fază inevitabilă a vieţii, întâlnită la toţi cei care îmbătrânesc, ci ea provine din lipsa unei motivări şi a unor factori externi. Gândiţi-vă, de pildă, la vârsta înaintată a unor pictori şi sculptori. Este deosebit de interesant să observăm cum apariţia unui handicap fizic la un artist bătrân poate fi compensată de eliberarea unor energii creatoare, care mai înainte nu au fost utilizate, de exemplu la Renoir, afectat de poliartrită reumatoidă, şi la Monet, aproape orbit de cataractă. Când a împlinit 75 de ani, pictorul japonez Hokusai şi-a rezumat viaţa de creaţie astfel: „De la 6 ani, am avut mania de a picta tot ce era în jurul meu. Abia după ce-am trecut de 50 de ani, am început să public majoritatea lucrărilor mele, însă nimic din ce-am realizat înainte de vârsta de 70 de ani n-are o valoare deosebită. La 73 de ani, am învăţat în sfârşit ceva despre adevăratele forme ale naturii, ceva despre caracterele animalelor, ale plantelor, copacilor, păsărilor, insectelor şi peştilor. Din aceasta deduc că la 90 de ani voi fi în stare să pătrund în misterele vieţii, iar la 110, fiecare punct şi fiecare linie vor fi încărcate cu viaţă.”

Dr. Emil Rădulescu