Gândul de dimineaţă – 31 ianuarie 2016

Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele ?

 ( Matei 6:26 )

Cunoscutul prozator român Ioan Al. Brătescu-Voienești povestește într-una din cărțile sale o întâmplare interesantă, trăită chiar de dânsul. Pe atunci locuia într-o casă construită de el, la Târgoviște, pe valea Ialomiței. Avea acolo o grădină frumoasă, pe care o întreținea cu patimă tatăl său, un pasionat horticultor. Ajutat de un servitor, se lupta să dea peluzelor înfățișarea unui covor, stropindu-le și tunzându-le la timp, așa cum văzuse în parcurile din străinătate.

Se întâmpla să găsească deseori pe iarbă pietre teșite de mărimea unor monede, lucru care-l supăra. Multă vreme, a crezut că erau aruncate de copiii de pe stradă. Lângă grădina lui, era o clădire nelocuită, sub streașina căreia își făcuseră cuib niște stăncuțe. Constatând că îi mănâncă cireșele și fragii, le declarase război. A încetat însă să le mai prigonească atunci când a văzut cât sunt de inteligente.

Într-o dimineață frumoasă, ieși în grădină și se așeză pe o bancă. Cum stătea așa, începu să urmărească o stăncuță care umbla prin iarbă, oprindu-se din când în când, dând cu ciocul ceva la o parte și ciugulind grăbită. Tot atunci, o altă pasăre luă de pe potecă o piatră și, zburând până la mijlocul peluzei, lasă piatra să cadă. Se întoarse, luă altă piatră și o lăsă și pe aceasta să cadă pe peluză.

„Uite, domnule, cine îmi pune mie pietre pe peluză! Dar de ce le-or fi punând?” se întreabă scriitorul. După o vreme, se hotărâ să dezlege misterul. Dând la o parte pietrele, constată că sub ele se găsea ori un gândac, ori o râmă. Atunci a înțeles. Pietrele plate, ușor de transportat, erau de fapt niște capcane. Stăncuțele așezau într-o zi pietrele pe iarbă, ca a doua zi să le controleze, pentru a vedea ce râmă sau gândac s-a adăpostit sub ele în timpul nopții.

solascriptura.ro