Gândul de dimineaţă – 3 septembrie 2015

Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești,

dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi.

 ( Romani 8:9 )

”Eram de 15 ani când meșterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinții de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot așa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea niște ochi mari albaștri, și-n toată figura o expresie dulce, de-o cumințenie îngerească. Și, nu știu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, liniște, frumos ca în vis. Și ne plimbam alături, ținându-ne de mână, și nu spuneam nimic. Dar eram așa de fericiți, cum numai la vârsta aceea poți fi. Când ne despărțeam, ne strângeam de mână, ne șopteam încetișor: ”Noapte bună” și ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul și în locul acela…

Era pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Și nici nu mai puteam gândi altceva.

Odată, plecase zugravul la târg, și se vede că se încurcase la vreun chef, c-a lipsit 2 zile. Ajunsese cu lucrul la turla ce mare din mijlocul bisericii, unde mai rămăsese de făcut un serafim în creștetul bolții. Îmi isprăvesc eu ce aveam de făcut și mă urc pe schele, mă cocoțez pe un scaun, ca s-ajung, și cât oi fi lucrat eu acolo nu știu, dar când dau să mă depărtez puțin ca să văd ce făcusem, o dată aud, pe la spatele meu, glasul jupânului: ”Bravo, mă băiete, să trăiești! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leită Măriuca popii, da’ parcă-i și mai frumoasă aici.” Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin …”

Viața și opera lui Grigorescu

solascriptura.ro