Gândul de dimineaţă – 3 noiembrie 2016

3rd nov. 2016

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului.

( Psalmul 27:4 )

Puţini oameni ştiu că există în lume locuri unde, din anumite motive, oamenii sunt plătiţi să sălăşluiască. În aceste locuri există o criză a numărului de locuitori şi se încearcă atragerea lor cu bani.

„Parisul Vestului” – Detroit, Michigan (SUA), a ajuns astăzi un oraş-fantomă, fiind departe de gloria de altădată. Programul iniţiat de primărie propune suma de 2.500 de dolari muncitorilor din oraşele învecinate, dispuşi să-şi mute locul de muncă în fosta „capitală a automobilelor americane”.

Alaska este poate cel mai bun exemplu de stat care oferă bani locuitorilor. Încă din 1976, Alaska şi-a plătit rezidenţii cu fonduri din rezerva monetară Permanent Fund Reserve. Singura condiţie este ca rezidenţii să nu se mute de acolo timp de cel puţin un an.

Provincia Saskatchewan (Canada) oferă posibilitatea celor care au încheiat recent conturile cu şcoala să se mute în zonă pentru a-şi începe o nouă şi fructuoasă carieră. Cei care sunt dispuşi să populeze terenul din Saskatchewan ar urma să primească 20.000 de dolari canadieni pentru o perioadă de 7 ani locuiţi acolo.

Cascada Niagara, New York (SUA) – Guvernul alocă 7.000 de dolari absolvenţilor care sunt de acord să lucreze în afacerile dezvoltate în apropierea cascadei timp de cel puţin doi ani.

Ponga, Asturias este un mic sat din nord-estul Spaniei, unul dintre cele mai vechi din ţară. Guvernul oferă 3.000 de dolari fiecărui cuplu care se mută în Ponga. În plus, pentru fiecare copil pe care cuplurile îl au, primesc încă 3.000 de dolari.

Olanda este o ţară cunoscută în toată lumea pentru spiritul liber şi orientarea sa către cunoaşterea mediului ştiinţelor sociale şi despre om. În micuţul oraş Utrecht fiecare locuitor primeşte 1.000 de dolari.

Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.