Gândul de dimineaţă – 28 aprilie 2016
De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
( 2 Petru 1:5-7 )
Nu şi-a imaginat niciodată că va vorbi cândva de pe podiumul Adunării Generale a ONU. Însă, odată ajunsă acolo, a dorit să îi impulsioneze pe tineri să se implice activ în scopul transformării lumii. Cheri Kaufman a ajuns de la o vârstă fragedă să lucreze în industria hotelieră şi a dezvoltat o carieră care a presupus deplasări în Dubai, Sharjah, Cairo, New Delhi şi Singapore, punând-o în contact cu multe persoane care au inspirat-o, cu şefi de stat şi cu o mulțime de antreprenori. A cunoscut o mare varietate de culturi, oameni, tradiții şi stiluri de viață.
Toate aceste experiențe de viață au dezvoltat în ea un grad mare de empatie si o pasiune puternică pentru a face o diferență în lume. În prezent, este vicepreşedinte al fundației Lifeline, o organizație non-profit care oferă ajutor umanitar şi asistență medicală pentru copiii afectați de războiul din Serbia, dar şi pentru refugiații din Orientul Mijlociu. „Filantropia, definită ca «iubirea de oameni», ne permite să ne imaginăm cum este să mergi în pantofii altcuiva: să gândeşti la fel ca alții şi să simți cum ar fi dacă te-ai confrunta cu provocările lor”, a spus în mesajul adresat tinerilor.
„Ați ales altruismul în locul narcisismului”, le-a spus Cheri tinerilor. „Da, îndrăznesc să-mi imaginez un viitor mai bun. Viitorul nu doar se întâmplă. Putem acționa să îl creăm cu curajul şi creierul nostru prin lucrurile zilnice pe care le facem. Martin Luther King Jr. nu a spus că are un plan, el ne-a inspirat cu un vis”, a declarat ea. Singurul lucru de care au nevoie tinerii este să creadă în propriile forțe. „Fii persistent. Crede. Fii flexibil. Rezistă. Fii gata să regenerezi vechile modele. Fă tu diferența dintre lumea care este şi lumea care ar putea fi”, a fost apelul prin care Cheri şi-a finalizat discursul.
Semnele Timpului
Lasă un răspuns