Gândul de dimineaţă – 26 ianuarie 2016

M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.

 ( Habacuc 2:1)

Într-una din zilele lunii martie 2012, împreună cu un grup de tineri am vizitat casa memorială a poetului George Coşbuc. Am fost impresionat de gustul şi rafinamentul dovedit în aranjarea exponatelor, mărturii ale înţelepciunii şi virtuţii familiei poetului. Pe lângă cărţile religioase şi Biblia tipărită acum două sute de ani, ghidul ne-a prezentat o cameră specială prin destinaţia ei. În partea cea mai retrasă a casei, departe de zgomotul străzii, era camera de rugăciune a familiei, întrebuințată doar în acest scop. Aici intra oricare dintre membrii familiei și conversa în linişte şi în taină cu Dumnezeu. Zilnic foloseau cu toţii această cameră. „Îl ţineau ocupat pe Dumnezeu toată ziua”, spunea ghidul. Exemplul acestei vieţi de rugăciune s-a văzut în exemplul de virtute şi nobleţe al celor din familia Coşbuc, aşa cum a fost cunoscut şi poetul.

Dincolo de bogăţie, de faimă socială, de marile oportunităţi ale vieţii, rugăciunea rămâne secretul succesului în virtute, credinţă, valoare morală şi dăinuire peste timpuri. Rugăciunea este singura ce te poate ajuta să stai de vorbă cu viitorul tău.

Am plecat din camera de rugăciune a lui George Coşbuc hotărât să găsesc acest loc sacru şi în casa mea. Simt că la noi se stă prea puţin de vorbă cu Dumnezeu acasă şi la biserică. Aceasta se vede în sărăcia noastră de virtute şi bunătate. Iar credinţa a ajuns ca o bijuterie rară, ascunsă, bine păzită, ferecată şi nu la îndemâna oricui.

Virgiliu Peicu

solascriptura.ro