Gândul de dimineaţă – 26 februarie 2016

Niște greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat și au zis: Domnule, am vrea să vedem pe Isus.

 ( Ioan 12:20-21 )

Nu mi-a spus de drumuri lungi
Nici ce am făcut de atunci
De când umblu pe pământ…
Nu mi-a spus decât „Eu Sunt”.
Nu știam că sunt străin,
Nu știam ce-nseamnă mila,
Nu știam ce-nseamnă har,
Nu puteam să văd lumina,
Nu știam cum să-ntind mâna
Să ridic un om căzut,
Cum să-i caut în privire ceea ce e nevăzut;
Nu știam nici cum se spune „iartă-mă!” sau „am greșit”.
Râdeam râs de răzvrătit,
Râs de om nepriceput
Și vorbeam cuvinte reci care coborau în suflet
Ca o grindină de pietre aruncată de pe munte.
De nimic n-a vrut să-ntrebe,
Doar atâta: m-a iubit.
Și când L-am privit de-aproape
Am știut că sunt străin pe pământ și peregrin.
Mi-a atins cu mâna ochii
Și-am privit mult mai departe
Spre o cruce, spre un cer…
L-am privit, L-am tot privit zile-n șir până-n apus.
Lângă El mai stau și azi viața parcă-abia începe;
Când L-am întrebat, mi-a spus:
„Numele Meu e ISUS”.

Doar atât – Gabriel Rusu