Gândul de dimineaţă – 25 octombrie 2016

El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El. El este Capul trupului.

( Coloseni 1:17-18 )

Pe vremuri credeam că furnicile ştiu ce fac. Cele care mărşăluiau pe blatul dulapului meu din bucătărie păreau atât de sigure pe ele, încât m-am gândit că aveau un plan, că ştiau unde se duc şi ce trebuie să facă. Altfel cum ar putea furnicile să organizeze autostrăzi, să construiască muşuroaie sofisticate, să lanseze incursiuni de proporții epice şi să facă toate celelalte chestii pe care le fac?

Se pare că m-am înşelat. Furnicile nu sunt nişte mici ingineri, arhitecți sau războinici inteligenți – cel puțin nu ca indivizi. Când e vorba să decidă ce urmează să facă, cele mai multe furnici nu au nici cea mai vagă idee. Cum explicăm atunci succesul celor aproximativ 12.000 de specii de furnici cunoscute de pe Pământ?

Poate că furnicile sunt mici făpturi prostuțe, ca indivizi, dar când alcătuiesc o colonie reacționează rapid şi eficient la condițiile de mediu. Furnicile folosesc ceea ce se numeşte inteligență colectivă.

Un element-cheie pentru o colonie de furnici, de pildă, este că nu are niciun şef. Nu există generali care să comande furnicile-soldat. Nu există manageri care să le dea ordine furnicilor lucrătoare. Regina nu are niciun alt rol în afară de cel de a depune ouă. Chiar şi cu o jumătate de milion de furnici, o colonie funcționează perfect, fără niciun fel de conducere – sau, cel puțin, fără una pe care noi să o putem recunoaşte. În schimb, se bazează pe nenumărate interacțiuni între furnicile individuale, fiecare dintre ele urmând nişte reguli simple, general acceptate. Oamenii de ştiință descriu un asemenea sistem ca fiind autoorganizat.

National Geographic