Gândul de dimineaţă – 25 octombrie 2015

În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare.

( Psalmul 77:2 )

Abdul Rahim are 30 de ani și, până acum 3 ani, își câștiga existența dezamorsând bombe în Kandahar. De fapt, lucra ca agent de securitate la granița Afganistanului, însă, de-a lungul carierei de agent, a dezamorsat nu mai puțin de 2.000 de mine cu explozibil. În 2011, numărase 30 într-o singură zi. A 31-a însă i-a aruncat mâinile în aer.

Nu s-a putut obișnui cu ideea că a rămas fără ambele mâini, așa că a căutat soluții. Întâi în Germania, apoi în America, apoi în India. Abia în New Delhi a aflat că la spitalul Amrita ar putea avea o șansă. Și nu a stat mult pe gânduri. Regulile spitalului prioritizau cetățenii indieni, așa că, atunci când s-a aflat că Francis Joseph este în moarte cerebrală, primul pe care l-au anunțat a fost un pacient indian, aflat pe lista de așteptare. Însă el nu era pregătit. Următorul a fost Rahim.

Operația, la care au participat 20 de chirurgi, a durat 15 ore, cu o oră mai puțin decât primul astfel de transplant efectuat în spital. ”Două oase, două artere, cinci vene, cinci nervi și 25 de tendoane au fost sudate la fiecare mână”, a reluat ulterior dr. Subramania Iyer, chirurgul care a condus echipa operatoare.

Abdul Rahim este primul afgan care beneficiază de un dublu transplant de mâini. Și chiar dacă mâinile sale au azi două culori, privește la ele cu admirație și e bucuros că le poate folosi.

solascriptura.ro