Gândul de dimineaţă – 24 iulie 2016

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

( Efeseni 5:18 )

În 1879, Constantin Brâncuşi împlinise trei ani. Un incident din această epocă îi va furniza o semnificativă amintire. În acea toamnă, cu ocazia făcutului ţuicii „la cazan”, văzând pe cei care degustă lichidul ca să vadă dacă procesul se desfăşoară cum trebuie, Brâncuşi îşi umple căuşul palmelor cu ţuică şi bea pe nerăsuflate. Fireşte, cade în somn aproape instantaneu. Când este observat, urmează panica şi, spre disperarea mamei, copilul trece drept mort.

Spre seară, când tatăl, Radu, se întoarce de la vie însoţit de lăutari, vede de departe semnele disperate ale celor care-l aşteaptă cu sufletul la gură. Petrecerea se transformă într-o jale şi tatăl crede el însuşi că fiul său e mort. Totuşi, cineva găseşte că e bine s-o cheme pe Baba Brânduşa, doftoroaie şi servitoare a Brâncuşilor. Brânduşa cercetează respiraţia copilului, apoi îi pune sub nas balegă de cal, pe care a adunat-o din preajmă. Copilul strănută şi, în vreme ce e lăsat să-şi doarmă mai departe beţia, de bucurie, petrecerea cu lăutari continuă cu şi mai multă forţă. Numai că, pentru băiat, acesta nu e sfârşitul aventurii sale.

A doua zi, Radu, când îl întâlneşte prin livadă, îi spuse să adune nişte nuiele şi să i le aducă. Cu nuielele, tatăl, după ce-l aşază cu capul în jos, îşi bate bine copilul ca să ţină minte. Şi micul Brâncuşi, în vreme ce simte usturimea loviturilor, are revelaţia că lumea poate fi privită şi dintr-o altă perspectivă şi că lucrurile din jur pot apărea răsturnate. Mai ales poziţia soarelui, diferită de cea binecunoscută, îl face să se întrebe dacă nu cumva însuşi astrul nu participa la tulburarea lui. „Să fi fost şi soarele la fel de tulburat ca tatăl său de ceea ce i se întâmplase?”

Brâncuşi. O biografie – Alexandru Buican