Gândul de dimineaţă – 24 ianuarie 2017

Au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

( Romani 1:25 )

Spre deosebire de câinii-lup primitivi, mai puternici şi mai mari, ale căror calităţi de vânători l-au ajutat pe om să vâneze, pisica, fiind mai firavă, nu a intrat în graţiile omului decât cu cinci milenii în urmă, în Egipt. În timp ce câinii au devenit rapid cei mai buni prieteni ai omului, pisicile au început să fie venerate ca zeităţi.

Pisica era atât de apreciată de vechii egipteni, încât existau legi ce o protejau pentru a nu fi rănită sau ucisă. Moartea unei pisici era jelită de întreaga familie, iar cadavrele pisicilor erau îmbălsămate într-un mod rafinat, învelite în cele mai fine ţesături şi aşezate în coşciuge confecţionate din materiale preţioase.

Pisicile s-au răspândit cu repeziciune de-a lungul secolelor. Textele sancrite de acum mai bine de două milenii se referă la rolul jucat de pisici în societatea indiană. În China, în jurul anului 500 î.Hr., Confucius avea o pisică favorită. Prin anul 600 d.Hr., profetul Mahomed ţinea predici având în braţe o pisică, iar în aproximativ aceeaşi perioadă japonezii au început să adăpostească pisici în pagodele lor, pentru a proteja manuscrisele sacre.

În perioada Evului Mediu, pisica şi-a pierdut toate prerogativele, după ce fanaticii religioşi au început să o asocieze cu vrăjitoarele şi cu magia neagră. Multe societăţi au încercat s-o extermine, deoarece se spunea că vrăjitoarele se pot deghiza în pisici, astfel toate pisicile devenind suspecte. Cele mai afectate de această soartă infamă au fost pisicile negre, care erau considerate mesageri ai diavolului.

Până la urmă, vânătoarea de vrăjitoare a încetat. Pisicile negre prevesteau în continuare ghinion, însă numai pentru cei superstiţioşi. În final, pisica şi-a reluat locul în braţele stăpânului său, care a primit-o cu afecţiune protectoare.

Cartea începuturilor – Charles Panati