Gândul de dimineaţă – 24 ianuarie 2016

Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

 ( Galateni 6:9)

„Mamă, trebuie să vii să vezi narcisele galbene înainte ca vremea lor să treacă!”, îmi zise fiica mea la telefon. Îmi doream acest lucru, dar era un drum de două ore cu maşina de la Laguna la lacul Vârful Săgeţii. La insistenţele ei, i-am promis că voi merge joia viitoare.

În acea zi, timpul s-a răcit dintr-o dată şi a plouat, dar pentru că îi făgăduisem, m-am dus. Intrând în casă, mi-am îmbrăţişat nepoţii şi am spus: „Carolyn, lasă narcisele galbene. Timpul este nefavorabil, sunt nori şi ceaţă, deci nu merg nicăieri până nu se face timp frumos!” Ea mi-a zâmbit şi a spus: „Noi conducem pe vremea asta, mamă.”

Am crezut că am fost destul de convingătoare, dar, mai târziu, iată-mă în maşină lângă fiica mea, care conducea. După aproximativ 20 de minute de mers, am intrat pe o străduţă pietruită şi am văzut o mică biserică. Mai încolo, pe partea bisericii, am văzut scris cu litere de mână: „Grădina narciselor galbene”. Am coborât din maşină şi am mers în urma lui Carolyn în jos pe cărare.

Când mi-am ridicat privirea, am rămas mută de uimire. Înaintea mea se afla cea mai minunată imagine. Arăta de parcă cineva luase un butoi uriaş de aur şi îl revărsase peste piscul şi versanţii muntelui. Florile erau plantate în maiestuoase vârtejuri, minunate fâşii şi rânduri de un portocaliu închis, albe şi multe nuanţe de galben. „Dar cine a făcut asta?”, am întrebat-o pe Carolyn. „O femeie!”, răspunse zâmbind, în timp ce mi-a indicat o casă mică şi modestă în mijlocul acelui ţinut.

Am mers către casă. Pe un zid am văzut un afiş: „Răspunsuri la întrebările pe care ştiu că ţi le pui” era titlul. Primul răspuns a fost un simplu: „50.000 bulbi”. Al doilea răspuns a fost: „Unul, pus pe rând, de către o singură femeie. A fost nevoie de două mâini, două picioare şi puţin creier”. Al treilea răspuns a fost: „Am început în 1958”.

solascriptura.ro