Gândul de dimineaţă – 23 decembrie 2016

Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.

( Psalmi 15:1,2,4 )

Justo Gallego s-a născut într-o familie de credincioşi catolici, în care iubirea mamei lui pentru Dumnezeu era un stâlp de susținere. A muncit ca fermier înainte să se călugărească în ordinul trapist, însă, spre dezamăgirea lui, sănătatea nu i-a permis să facă față stilului de viață monahal, aşa că a trebuit să renunțe. Bolnav de tuberculoză, Gallego a părăsit mănăstirea cu unica rugăciune să nu îşi părăsească, odată cu vocația, şi viața. Era în 1961 când I-a promis lui Dumnezeu că, dacă îl ajută să se vindece, Îi va construi o casă. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, aşa că, în 1963, Gallego s-a apucat de construit.

A folosit un teren aflat în proprietatea familiei, la periferia Madridului, şi, atunci când s-a apucat, toți îl considerau nebun şi incapabil să ducă la bun sfârşit un astfel de proiect. Omul n-avea studii de arhitectură, n-avea nici măcar un aviz pentru construcție şi nici susținerea Bisericii Catolice, în demersul lui. A început să construiască având doar planul lui în minte şi desenându-l direct pe teren.

Anii au trecut şi proiectul lui Gallego a atras tot soiul de asistenți voluntari. Unii, mişcați de povestea lui, asemănătoare pe undeva cu cea a Sfântului Francisc, au donat chiar bani, însă cele mai multe cheltuieli, mărturisea Gallego, le-a achitat din propriul lui buzunar. Și-a vândut şi casa pentru a putea acoperi cheltuielile pentru edificiu şi, pentru a eficientiza cât mai mult banii, a folosit predominant materiale reciclate. În 2006, un arhitect s-a oferit să îl ajute, pro bono, cu planurile pentru clădire şi cu legalizarea construcției. La 90 de ani, Gallego spune că este convins că nu va termina catedrala în timpul vieții lui, însă este cu inima împăcată, ştiind că lasă lucrarea „în mâinile lui Dumnezeu”.