Gândul de dimineaţă – 22 septembrie 2015

Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

( Eclesiastul 5:10 )

După ce a devenit tiran în Samos, lui Policrate îi mergea totul din plin. Bani, comori, victorii, toate erau din belşug. Conducătorul Egiptului, impresionat, se alie cu el. Norocul lui Policrate deveni în curând însă atât de mare, încât regele egiptean începu să se îngrijoreze. Anticii credeau deseori că zeii sunt invidioşi pe muritorii prea fericiţi şi, fireşte, invidia zeilor sfârşeşte întotdeauna prin a atrage vreo nenorocire asupra celui invidiat. Conducătorul egiptean îi scrise aşadar lui Policrate: „Dragă Policrate, sunt convins că zeii sunt invidioşi. Cel căruia norocul îi surâde prea mult, piere întotdeauna. Ia, aşadar, o măsură de precauţie. Alege unul dintre obiectele pe care le iubeşti cel mai mult şi distruge-l.”

Policrate hotârî să dea ascultare acestui sfat. Îşi cercetă bine sufletul, întrebându-se ce iubea cel mai mult pe lume. Avea un sceptru de smarald încrustat în aur. Hotărî că nu iubea nimic mai mult. Porunci apoi ca acest giuvaer scump să fie aruncat în valuri. Câteva zile mai târziu, un pescar din Samos prinse în năvod un peşte nemaivăzut de mare, atât de frumos, încât, nădăjduind să capete vreo răsplată, îl aduse tiranului. Încântat, Policrate îl primi. Când îl despică, surpriză! În interiorul peştelui se afla smaraldul.

Conducătorul Egiptului, înştiinţat de această minune, anunţă desfacerea alianţei. „Cum să rămân aliat cu un om pe care fericirea excesivă îl expune atâtor catastrofe? Dacă ţi s-ar întâmpla vreo nenorocire, aş fi silit să mă mânii şi eu. Să ne despărţim; astfel voi putea privi suferinţele tale cu inima împăcată.”

Curând, zeii l-au părăsit pe Policrate. Crezând orbeşte în norocul său, nu a văzut capcana întinsă de un guvernator persan şi a fost ucis.

Horia Dumitru Oprea

solascriptura.ro