Gândul de dimineaţă – 2 septembrie 2015

Căci urechea deosebește cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.

Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun.

 ( Iov 34:3-4 )

James Wannerton are o formă rară de sinestezie, mai exact sinestezie lexical-gustatorie. Pentru el, gustul de bulion, cel de șuncă sărată, cel de elastic pentru bani și gustul de tartă cu fructe pot face toate parte din aceeași propoziție. Fiecare cuvânt și fiecare sunet are o aromă în percepția lui Wannerton. Chiar dacă, rațional, e foarte posibil să nu existe nici o legătură între felul cum sună un cuvânt și gustul pe care Wannerton îl percepe, întotdeauna aceste gusturi asociate cuvintelor persistă în asociere. ”Vorbește” ( ”speak”), de exemplu, a avut întotdeauna gust de șuncă, mărturisea Wannerton.

Ascultându-i poveștile despre cum nu se putea concentra la cursuri pentru că sunetul de creioane pe hârtie îi transmitea ”gustul de pâine integrală, cu multe cocoloașe în ea”. Sau despre faptul că o prefera pe mama lui pentru că ”mama” avea gust de înghețată, în timp ce ”tata” avea gust de fasole procesată, nu poți să nu bănuiești că ineditul afecțiunii lui Wannerton este, de fapt, rodul unei imaginații bogate.

Așa au crezut inițial medicii care l-au consultat pe V când era copil. Bărbatul povestește însă că îndoielile s-au disipat după ce un test cu un computer tomograf i-a scanat creierul și, comparându-l în condiții identice cu creierul unor persoane care nu pretindeau a avea aceeași afecțiune cu a lui, a relevat că, la senzația gustatorie sinestezică, creierul lui Wannerton se activează diferit de creierul participanților din grupul de control.

Sinestezia generală nu este o raritate. De fapt, 4% dintre oameni fac în mod obișnuit legături între litere și culori. Pentru cei care au această formă de sinestezie litera ”A”, de exemplu, este ”de la sine înțeles” roșie.

Semnele Timpului

solascriptura.ro