Gândul de dimineaţă – 19 ianuarie 2016

19th ian. 2016

Dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi.

 ( Isaia 58:7-8)

Destiny Carreno aștepta la coadă în restaurantul McDonald’s din Chicago, atunci când un bătrân, într-un scaun cu rotile, s-a apropiat de băiatul care prelua comenzile. Încerca să îi spună ceva, însă cuvintele rostite erau greu de înțeles. Într-un final, casierul și-a dat seama că bătrânul cere ajutor.

Cu răbdare, a început să îi pună mai multe întrebări, pentru a înţelege care este nevoia sa. Astfel, a aflat că bătrânul nu se descurca să mănânce singur și avea nevoie de ajutor din partea cuiva care să îi taie mâncarea. Reacția imediată a angajatului a fost pe cât de neașteptată, pe atât de emoționantă.

„Să fiu sinceră, mă gândeam că angajatul de la casa de marcat nu îl va ajuta, mai ales în timpul orelor de vârf, în centrul orașului Chicago, dar, spre surprinderea mea, acesta și-a închis casa și a dispărut”, povestește Destiny.

Nu a durat mult până când a reapărut, după ce mersese să se spele pe mâini și să își pună o pereche de mănuși curate. Imediat a început să îi porționeze mâncarea bătrânului și să îl ajute să o mănânce.

Întreaga scenă a impresionat-o până la lacrimi pe Destiny. „Acest angajat, carea lăsat totul pentru acest bărbat, a trecut peste responsabilitățile sale pentru a ajuta un client cu handicap. A fost cel mai amabil și mai umil lucru pe care l-am văzut vreodată”, spune ea.

Semnele Timpului

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.