Gândul de dimineaţă – 16 februarie 2017

Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem, căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.

( 1 Tesaloniceni 4:9 )

Samuel Bistrian s-a născut în satul Beneşti, judeţul Arad, şi este al nouălea într-o familie cu 12 copii. Oricât ar fi încercat, părinţii lor nu reuşeau să întreţină familia şi Samuel îşi aminteşte că nu aveau hainele de care aveau nevoie şi că mergeau de multe ori la culcare flămânzi. Viaţa familiei lor a luat o altă întorsătură după Revoluţie, când au reuşit să emigreze în SUA cu ajutorul unor cunoştinţe din Chicago. Samuel avea atunci opt ani.

La început, nu le-a fost uşor deloc, dar copiii fuseseră învăţaţi de părinţi să fie responsabili şi darnici. Din puţinul lor, le trimiteau prietenilor rămaşi acasă haine şi încălţăminte. La 25 de ani, Samuel trăia din plin visul american. Copilul flămând şi desculţ era demult lăsat în urmă. La interior însă, lucrurile erau complet diferite. „Mă simţeam atât de gol sufleteşte. Mă gândeam că viaţa trebuie să fie mai mult decât atât.”

Ideea care i-a schimbat viaţa a venit de la un producător de pantofi. La fiecare pereche vândută, acesta dona o pereche oamenilor nevoiaşi. Samuel şi-a amintit de prima lui pereche de cizme de cauciuc pe care a primit-o şi de bucuria pe care a simţit-o că se putea juca fără să se ude la picioare. S-a gândit la copiii care îngheţau de frig la fel cum a suferit el şi a decis să deschidă o afacere de tipul „cumpără una donează una”. Aşa că, a renunţat la serviciul lui foarte bine plătit şi a adus la viaţă o idee care i-a produs mai multă satisfacţie decât şi-ar fi putut imagina. Roşii, albastre sau galbene, cizmele de cauciuc ale lui Samuel sunt purtate de zeci de mii de copii săraci din toată lumea.

Astăzi, dorinţa lui Samuel este să motiveze pe cât mai mulţi oameni să schimbe acele lucruri care au un ecou în sufletul lor: „Eu mult timp am crezut că nu pot. Oricine poate să facă ceva. Are nevoie doar de iniţiativă. Eu, când văd ceea ce pot să fac, chiar şi pentru un singur copil, mă umplu de o bucurie pe care nu o pot explica.”