Gândul de dimineaţă – 15 septembrie 2016

Deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.

( Matei 8:24 )

Până la ora morţii lui Nelson, la 4:30 după-amiaza, flota engleză capturase, scufundase sau pusese pe fugă una dintre cele mai mari flote de război lansate vreodată. Moartea lui Nelson în momentul său de glorie şi o furtună având forţa unui uragan, care a înecat după bătălie mii de mateloţi, au umbrit festivităţile.

Dar Trafalgar rămâne cea mai răsunătoare victorie navală din îndelungata şi legendara istorie maritimă a Angliei. Două motive explică uşurinţa cu care a fost obţinută această victorie: moralul oamenilor şi artileria grea mai bună. Multe dintre echipajele Flotei Combinate, în special cele de pe vasele spaniole, fuseseră recrutate în grabă, dintre oameni care nu mai fuseseră niciodată pe mare. Mulţi s-au îmbolnăvit de febra galbenă, care făcuse ravagii pe coasta sudică a Spaniei din 1801 până în 1805.

„Numele său făcea el singur cât o armată”, a scris viitorul rege George al IVlea, care luptase sub comanda lui Nelson în tinereţe. „Nelson şi Victory însemnau unul şi acelaşi lucru pentru noi şi aduceau în inima duşmanului nostru disperare şi groază.”

Trafalgar a fost una dintre ultimele mari bătălii navale din epoca navigaţiei cu pânze. Când britanicii au mai purtat lupte la o asemenea scară în Atlantic, ele s-au dat între cuirasate cu aburi, în Primul Război Mondial. Trafalgarul are semnificaţii foarte diferite pentru cele trei naţiuni care s-au întâlnit în largul coastei de la Cádiz. Pentru spanioli, Trafalgarul a fost şi este o glorioasă înfrângere. Această bătălie a marcat începutul sfârşitului pentru imperiul spaniol din America de Sud.

Singurul comentariu al lui Napoleon asupra dezastrului, care s-a soldat cu peste 8.000 de victime, a fost: „Din cauza unei furtuni, am pierdut câteva vase, după o bătălie purtată imprudent.”

National Geographic