Gândul de dimineaţă – 15 ianuarie 2017
Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
( Iacov 3:13 )
Următoarele cuvinte au fost scrise pe mormântul unui preot anglican (1100) în criptele abaţiei Westminster:
„Când eram tânăr şi liber şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Îmbătrânind, am devenit mai înţelept şi am descoperit că lumea nu se mai poate schimba. Atunci mi-am mai redus din obiective şi am decis să-mi schimb doar ţara.
Dar, la fel, şi ea părea de neclintit. Ajungând la apusul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, mi-am propus să schimb doar familia mea, să-i schimb pe apropiaţii mei, dar, din păcate, nu mai aveam pe nimeni.
Și acum, când mă aflu pe patul de moarte, dintr-o dată îmi dau seama că, dacă m-aş fi schimbat eu mai întâi, prin exemplul meu mi-aş fi schimbat familia; apoi, inspirat şi stimulat de ea, aş fi putut să fac bine ţării mele şi, cine ştie, poate chiar aş fi reuşit să schimb lumea!”
Vitamine pentru suflet
Lasă un răspuns