Gândul de dimineaţă – 13 decembrie 2015
Până când vei sta culcat, leneşule?
( Proverbe 6:9 )
Este prea frig, este prea cald, plouă, ninge, sunt prea obosit, sunt prea ocupat – sunt doar câteva dintre motivele pe care le invocăm pentru a justifica sedentarismul. Însă există şi mai multe motive pentru care ar trebui să includem exerciţiile fizice în rutina noastră zilnică.
Sportul este sănătate curată, spun experţii, întrucât contribuie atât la evitarea anumitor afecţiuni, cât şi la îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Mai mult decât atât, ei susţin că este benefic şi pentru frumuseţe, pentru buna funcţionare a creierului, pentru sănătatea emoţională şi chiar pentru menţinerea tinereţii.
Printre recompensele exerciţiilor fizice regulate se află reducerea riscului de demenţă, a celui de osteoporoză, îmbunătăţirea vieţii sexuale, prevenirea atrofierii muşchilor, îmbunătăţirea digestiei, reducerea stresului, a riscului de depresie şi anxietate, reducerea riscului de dezvoltare a anumitor tipuri de cancer şi alte boli, precum boli de inimă, diabet şi altele. De asemenea, există o strânsă legătură între sport şi greutatea corporală. Acesta poate preveni kilogramele în plus sau poate ajuta la menţinerea greutăţii ideale.
Pe lângă acestea, oamenii de ştiinţă spun că exerciţiile fizice ne menţin tineri. Persoanele care fac aproximativ trei ore de sport pe săptămână se menţin tinere mai mult timp decât persoanele sedentare. Exerciţiile fizice încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii şi a întregului organism datorită oxigenării bogate care are loc în timpul acestora.
Sedentarismul este cea mai răspândită formă de lene. Din fericire se poate vindeca total. Mă duc să umflu roata la bicicletă. Ne vedem la stradă. Cu tine, cel care citești aceste rânduri, vorbesc.
solascriptura.ro
Lasă un răspuns