Gândul de dimineaţă – 12 ianuarie 2016

Fariseul sta în picioare și a început să se roage în sine astfel: ”Dumnezeule. Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta”

( Luca 18:11)

Andrei Pleșu spunea: „Existența marilor vicioși ne împiedică să reflectăm asupra viciilor proprii sau a viciilor în general”. Chiar discutând despre acestea sau gândindu-ne la ele, simțim o stânjeneală de care vrem să ne debarasăm cât mai repede. Poate pentru a nu fi și noi surprinși că avem unele vicii sau teamă de a nu ne molipsi cu vreunul rușinos.

Uneori ne liniștim că stăm bine. Ce-i drept, în comparație cu bețivul care face scandal cam la două seri prin vecini, cu sclavii aurolacului de pe stradă sau bârfitoarele consacrate, eu aș putea părea un începător sau chiar un suflet curat.

Însă cât de bine funcționează compararea cu alții? Cât de exactă poate fi ea? Viciile sunt vicii, indiferent de cât de jos într-ale moralității au ajuns ceilalți sau de cât de rar le practici. Nu mă ajută nici gândul că „Aș putea să mă las oricând!” Să fim serioși. Schimbarea nu va veni decât printr-un act de voință hotărât. Prea ne-am obișnuit să ne comparăm cu ceilalți. Prea facem pe eroii. Trebuie să privim lucrurile așa cum sunt, să spunem cu hotărâre: „Sunt dependent de…” (fiecare cu viciul cu care se confruntă).

Paul Balaban

solascriptura.ro