Gândul de dimineaţă – 11 aprilie 2016

Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

 ( Filipeni 2:12 )

Trăia pe vremuri în statul Ohio un om care făcea mături şi le vindea din orăşel în orăşel, trimiţându-şi angajaţii cu căruţa. Odată, a trimis nişte mături în Pittsburgh, în statul Pennsylvania, orăşel care se afla la 100 de kilometri depărtare. Căruţaşul care trebuia să le ducă era nou angajat; de fapt, era la prima lui călătorie de afaceri. El a reuşit să se descurce foarte bine cu încărcătura din căruţă, până când a ajuns pe malul de vest al râului Alleghany, ale cărui ape, în anotimpul acela, erau destul de umflate. Râul era traversat de un pod construit după o metodă veche, acoperit pe toată lungimea lui cu un fel de coviltir şi semăna cu un tunel. Când omul s-a apropiat cu căruţa de intrarea în tunelul cel lung al podului de lemn, a oprit caii şi a privit construcţia plin de îngrijorare şi neputând să se hotărască. Confuz, după câteva clipe de gândire, s-a întors şi a parcurs din nou drumul lung spre casă. Desigur, patronul se întreba ce putuse oare să se întâmple de omul se întorsese cu măturile nevândute. Acesta i-a explicat că, atunci când a ajuns la podul acela acoperit, a privit spre capătul celălalt şi, întrucât deschizătura i s-a părut atât de mică, s-a gândit că n-ar putea niciodată să încapă prin ea căruţa lui plină de mături. Aşa că se întorsese din drum… Bineînţeles că patronul l-a concediat imediat după aceea. Omul şi-a pierdut slujba din cauza lipsei lui de perspectivă. El nu avea acea calitate pe care trebuie să o aibă orice bărbat sau femeie care vrea să reuşească în viaţă: calitatea de a stărui, de a continua chiar şi atunci când nu se poate vedea celălalt capăt al drumului. Cu alte cuvinte, îi lipsea perseverenţa.