Copilul si bauturile carbogazoase

9th nov. 2015
copilul si bauturile carbogazoase

De ce să nu bei băuturi carbogazoase

Băuturile carbogazoase sunt probabil cel mai popular tip de băutură din lumea întreagă (după apă, desigur). Însă, potrivit cercetărilor, cei care consumă aceste băuturi se expun unor riscuri serioase în ceea ce priveşte sănătatea.

De la apariţia lor şi până acum, băuturile carbogazoase şi-au câştigat din ce în ce mai multă faimă. Aceasta însă începe să fie ştirbită de studiile oamenilor de ştiinţă care atrag din ce în ce mai mult atenţia asupra efectelor asupra sănătăţii. În afară de faptul că nu reprezintă cea mai bună metodă de hidratare, băuturile acidulate aduc organismului o mare cantitate de calorii goale şi multe alte ingrediente dăunătoare sănătăţii.

Potrivit unui studiu recent efectuat la Universitatea Cambridge, se pare că există o strânsă legătură între băuturile carbogazoase, cele aşa-zis naturale şi cele folosite la regimuri de slăbire, pe de o parte, şi diabetul de tip 2, pe de altă parte. Potrivit studiului, consumatorii acestor băuturi sunt de două ori mai predispuşi la a dezvolta diabet de tip 2 decât cei care nu le consumă. Şi diabetul nu este singura boală de care pot suferi consumatorii de băuturi îndulcite şi acidulate, la acesta alăturându-se şi alte afecţiuni la fel de periculoase.

Cercetătorii subliniază faptul că nu există dovezi clare în acest sens, însă trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul excesiv de zahăr, îndulcitori şi alte substanţe sintetice, notează The Guardian. Unii sunt de părere că băuturile îndulcite nu reprezintă un factor de risc în dezvoltarea diabetului de tip 2, principalii factori fiind vârsta, surplusul de kilograme şi sedentarismul. Deşi părerile sunt împărţite în această direcţie, toţi ajung la un numitor comun în ceea ce priveşte modalitatea prin care se poate evita riscul de a suferi de diabet de tip 2. O alimentaţie sănătoasă (din care face parte un consum redus de zahăr) însoţită de activitate fizică în mod regulat ajută la păstrarea greutăţii optime şi la prevenirea diabetului de tip 2.

În afară de faptul că o dietă cu un consum redus de zahăr te fereşte de diabet, există şi alte motive pentru care ar trebui evitate băuturile carbogazoase. Ele aduc organismului o cantitate importantă de calorii goale, dat fiind faptul că nu conţin proprietăţi nutritive, lucru care contribuie la acumularea kilogramelor în plus. Contribuie la scăderea densităţii osoase şi facilitează pierderea calciului din organism, ceea ce poate provoca osteoporoză. Atacă smalţul dinţilor, având drept consecinţă creşterea incidenţei cariilor dentare. Pot provoca boli renale, arsuri stomacale, afecţiuni hepatice, ale sistemului digestiv şi altele. Doctorii, nutriţioniştii şi alţi specialişti susţin cu tărie că lichidul ideal pentru hidratare şi care nu provoacă niciuna dintre aceste boli este apa.

Sursa: semneletimpului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.