Gândul de dimineaţă – 12 noiembrie 2015

Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna !

( Psalmul 71:3 )

Dintre toți constructorii „orașelor așezate pe stâncă” din lume, niciunul nu a depășit performanțele celor din Petra, în sudul Iordaniei. Siq, minunatele chei de o milă lungime ( 1,6 kilometri ), servesc drept intrare în ruinele orașului, cu amfiteatrul său roman. Ruinele istorice ocupă un bazin deschis printre munți. Încă din anul 800 î.Hr., edomiții, copiii lui Esau, au descoperit acest loc unic ( pe care îl numesc Sela ). Ei au luptat să păstreze această neobișnuită fortăreață. Trecerea prin labirintul stâncos este lată de 10 picioare ( 3 metri ), care aproape se întâlnesc sus.

Timp de 300 de ani, nabatenii, un trib nomad arab, i-au deposedat pe edomiți. Ei și-au construit capitala din stâncă de granit rozalie: temple, locuințe și morminte. Civilizația lor a prosperat până în anul 105 d.Hr., o capodoperă a imaginației.

Acei arabi ai deșertului își ridicau, probabil, corturile în aer liber, în acele chei inaccesibile, dar când mureau își săpau mormintele în stânci, care erau întotdeauna minunate în bătaia luminii, schimbându-și culoarea de la roz la mov și bej. Nabatenii, după moarte, doreau să rămână în singurul loc pe care îl considerau permanent – stânca.

solascriptura.ro