Gândul de dimineaţă – 28 octombrie 2015

În om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea. Nu vârsta aduce înțelepciunea, nu bătrânețea te face în stare să judeci.

( Iov 32:8-9 )

Dacă ar exista un manual de sociologie derivată de la scaunele din troleibuz, aș fi interesată să scriu și eu un capitol. Pentru că scena la care am asistat – a câta oară? – în una din diminețile trecute m-a făcut să încep să bănuiesc că ne paște o nevroză colectivă.

Stăteam mai în spatele autobuzului, așezată pe un scaun pe care probabil nu s-ar fi așezat prea mulți, pentru că era la perete, iar peretele era desfăcut ca o coajă metalică înspre interior. Norocul meu că nu incomodam pe nimeni! Însă un puști mai în fața mea îndrăznise să incomodeze. Se așezase înaintea unui bătrân pe unul din scaunele acelea față în față – rezervatele – iar bătrânul a trebuit să se așeze pe alt scaun, pe rândul de vizavi. Prilej pentru eterna lecție de educație și morală, pe care n-am avut privilegiul să o ascult de la început pentru că m-am prins ce se întâmpla abia când copilul, de vreo 9-10 ani, a țâșnit în picioare de pe scaun și a urlat transfigurat către bătrânul de pe celălalt rând de scaune să tacă. Bătrânul i-a răspuns cu o înțelepciune a senectuții, potențată de decibeli: ”Taci să îi spui lu ta-tu!”

Câteva călătoare din preajmă i-au luat apărarea copilului, care a început să plângă în hohote. Îmi dădeam seama, după cum i se mișcau umerii. O doamnă așezată în fața lui i-a oferit un șervețel și a mediat conflictul cu calm: „Și dumneavoastră aveți dreptate, dar poate că și el e obosit sau poate e bolnav și trebuie să stea jos.” Văzându-l cum plângea, aproape că uitai cum urlase mai devreme la bătrân. O doamnă cu păr nins, așezată pe unul dintre celelalte trei locuri rezervate, s-a oferit să schimbe locul cu seniorul supărat. El n-a vrut. Și cum ar fi fost? Să se așeze la cinci centimetri de copilul care îl făcuse să plângă cu sughițuri …

Ce a rezolvat bătrânul din troleu? A stat câteva minute pe un scaun, savurând nervi, umilința unui scandal penibil și frustrarea nedreptății.

Merită?

E clar că nu.

Alina Kartman

solascriptura.ro