Gândul de dimineaţă – 15 octombrie 2015

Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți.

( Matei 10:30-31 )

Mulți bărbați. încep să-și piardă părul atunci când ating o anumită vârstă. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței ( 1638 – 1715 ) a început să chelească pe la vârsta de 30 de ani, lucru care-l deranja profund. Purta o perucă, pe care și-o punea dimineața în pat, la trezire, cu draperiile trase și pe care o dădea jos în același fel seara, la culcare. În această perioadă, perucile au ajuns foarte populare în Europa, iar spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, numai în Paris lucrau 850 de peruchieri.

În secolul al XVIII-lea, perucile au atins culmea gloriei, cele pentru femei având până la 60 centimetrii înălțime. Așezarea pe cap era destul de complicată, așa că se ajunsese să se doarmă cu ele. Trebuie să ne amintim că acum 200 de ani săpunul nu era nici ieftin, nici ușor de găsit, astfel încât perucile ( și părul celui care le purta ) se umpleau inevitabil de tot felul de paraziți umani, în special de păduchi.

De unde provenea părul folosit? Cel mai bun provenea de la alți oameni, iar săracii câștigau sume bunicele dacă vindeau un păr bogat și frumos.

Bărbile și mustățile au fost la modă în diferite epoci încă din vremea babilonienilor, fiind purtate atât ca semn al distincției, cât și al masculinității. Din fericire, această pilozitate nu are aceeași soartă cu podoaba capilară, rămânând la locul ei, spre mulțimea bărbaților care suferă de calviție. Uneori, aceste semne distinctive se purtau cu prilejul unor ceremonii, erau parfumate sau li se dădea o formă deosebită

Arabii obișnuiau să jure ”pe barba Profetului”.

Enciclopedia morții – Cedric Mims

solascriptura.ro