Gândul de dimineaţă – 18 septembrie 2015

Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. […] ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare

( Proverbe 2:6.16 )

Povesteşte Ion Ghica: „Pe vremea aceea [domnia lui Caragea] nu era lucru lesne de a fi galant şi nu fiecine îndrăznea a face curte. Când un tânăr punea gând rău pe o fată, el putea să dea cu ochii de tatăl sau de fratele ei, şi atunci, nici una, nici două, popa îi şi cânta «Isaiia dănţuieşte», şi căsătoria, deşi silită, era valabilă.

Dacă bietul tânăr avea a face cu o muiere măritată, treaba devenea mai serioasă, pentru că «răsplata» depindea mult de breasla la care aparţinea bărbatul ultragiat. Măcelarii luaseră obiceiul să umfle pe galanţi cu ţeava, ca pe berbeci, şi-i trimitea acasă în căruţă. Croitorii se serveau de foarfecile cele mari de teşghea. Un băcan ce găsise pe un cuconaş sub scară, la nevasta lui, după ce l-a despuiat în pielea goală, l-a uns cu catran din creştet până în tălpi, i-a pus o pereche de coarne pe cap, l-a legat răstignit de mâini pe un drug, i-a legat un căluş în gură şi l-a luat în şfichiul biciului pe pod, de fugea lumea de dânsul ca de Ucigă-l toaca, încât nici chiar slugile lui nu au voit să-l primească în casă. A doua zi l-a găsit vizitiul ascuns în ieslele din grajd. Pe un alt cuconaş bărbatul l-a uns cu miere pe piele şi l-a lăsat o zi întreagă pradă muştelor şi viespilor.”

Opere – Ion Ghica

solascriptura.ro