Gândul de dimineaţă – 16 septembrie 2015
Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu !
( Psalmul 25:17 )
„În toamna târzie a anului 1924 s-a oprit la Râmnicu Sărat poetul George Bacovia. Părea nerăbdător să afle ştiri cu privire la reapariţia volumului «Plumb», încredinţat «Tipografiei poporului» din localitate, […]cu concursul material al omului de cultură Matei Elian. Poeziile se aflau în şpalturi, gata pentru ultima corectură.
Vestea sosirii, pe neaşteptate, a poetului, care trecuse pe la tipografie fără să indice o adresă, ne-a uimit. L-am căutat prin cele câteva restaurante, dar l-am găsit târziu, în grădina publică, pe o bancă, sub un platan devastat de vânturile sfârşitului de toamnă. Atunci l-am cunoscut. Absent la toate din jur. Înfrigurat, într-un pardesiu negru, plăpând şi uscat, cu umerii ieşiţi în faţă, cu mâinile lăsate pe genunchi. Privindu-i ochii de un albastru bizar – singurul albastru în amiaza aceea înnourată – ne-a părut ca un pustnic rătăcit printre oameni.
La insistenţele lui Matei Elian, primi cu greu să fie oaspete în casa din strada M. Eminescu, unde soţia amfitrionului – suflet deschis şi primitor – a destrămat norii de tristeţe care pătrunseseră o dată cu Bacovia. La o cană cu vin fiert în mirodenii orientale şi în faţa cărţilor rare, oaspetele a ieşit din izolarea maladivă. Primi să citească, la rugămintea amfitrioanei, câteva poezii din volumul «Scântei galbene», pregătit pentru tipar.
Bacovia, citindu-şi versurile, târa înaintea ochilor noştri realitatea crudă şi lugubră în care trăiam cu toţii, fără ca mulţi dintre noi s-o întrezărim ca el. Nimic nu era fals. În birou ne apăsa o atmosferă sumbră, dezolantă, care se aşternea ca o pâclă pe sufletele noastre.”
Vitralii – Octavian Moşescu
solascriptura.ro
Lasă un răspuns