Gândul de dimineaţă – 9 septembrie 2015

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, 

și când va îmbătrânii, nu se va abate de la ea.

 ( Proverbe 22:6 )

Pe când Saddam Hussein avea doar câteva luni, mama lui și-a abandonat fiul și căminul, dintr-un sat de lângă Tikrid, în Irak, și s-a dus să trăiască cu un alt bărbat, în alt sat. Cum tatăl lui Hussein murise, singurul rămas să aibă grijă de copil a fost unchiul său, un fost soldat brutal, pe nume Talfah Khairallah. În 1942, când Hussein avea cinci ani, Talfah a fost implicat într-o tentativă de revoltă împotriva forțelor britanice de ocupație și a fost arestat.

Abandonat pentru a doua oară, Hussein a fost dus de către vecini înapoi la mama sa. Ea se recăsătorise, iar copilul o încurca. Hussein i-a devenit imediat antipatic tatălui vitreg, care l-a tratat cu o ostilitate nemiloasă, abia îngăduindu-i să intre în casă și bătându-l adesea cu bâta. Au fost experiențe traumatizante, dar Hussein nu a căzut pradă disperării. Mai degrabă, el a jurat că atunci când va fi mare, nu se va mai supune nimănui, niciodată.

Hussein a devenit un singuratic, respins de familia sa și evitat de ceilalți băieți din sat. Efectele acestei traume n-au întârziat să apară în comportamentul său antisocial: a început să poarte cu el o bară de metal pentru a se apăra și se distra înroșind-o în foc și rănind animalele cu ea. Lipsit de educație de către tatăl vitreg, a început să fure de la vecini, dar a fost prins și trimis la un centru de detenție pentru copii.

Când era încă adolescent, Hussein a comis prima lui crimă politică, asasinând un adept al conducătorului comunist, generalul Abdul Karim Kassem, care, întâmplător, era și cumnatul său.

Nu este deloc surprinzător faptul că, la maturitate, acest copil a devenit un despot crud și nemilos, incapabil să aibă încredere și în cei mai apropiați colaboratori și, ducând o viață violentă, al cărei scop era să-i intimideze pe ceilalți.

Horea Dumitru Oprea

solascriptura.ro