Gândul de dimineaţă – 1 septembrie 2015

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea,

dacă și-ar pierde sufletul?

Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

( Matei 16:26 )

Rareori două inimi omenești s-au putut iubi, contopindu-se ca în dragostea lui Panait Istrati și a mamei sale, Joița. Chipul ei răsare drăgăstos, gata oricând de nemăsurate sacrificii, mamă trudită, spetită de lupta pentru pâine, înfruntând cu cerbicie vrăjmășia soartei și ”gura mahalalei”. Iată una din scrisorile pe care Istrati i-a trimis-o:

”București, 10 august 1904… Am primit cei cincisprezece lei pe care mi-ai trimis. Ești mereu bună cu mine, cu toate greșelile mele. Dar poți spune matale că din răutate fug de-acasă? Nu, mamă, așa e soarta mea. Și soarta e inima noastră. Suntem mari sau mici, sau mediocri, prin inima noastră căreia ne supunem orbește. Ea ne duce și la bine și la rău. Unde mă va duce a mea? De dimineața până seara nu mă gândesc decât la lucruri frumoase. Aș vrea să fiu folositor omenirii acesteia care suferă, din vina ei, datorită egoismului ei.

Azi-dimineață, când factorul mi-a adus mandatul tău, eram flămând ca un lup în toiul iernii. De-o săptămână, eu și Mihail mâncăm numai pâine goală ăi numai una neagră de 10 bani, amândoi, o dată pe zi. Nu mai lucrăm deloc. Bucureștiul e pustiu. Bogații au plecat în vilegiatură. Ne-o merge poate mai bine, când s-or întoarce. Până atunci. greu de noi!

Dar nu moare omul de foame. Și află că, în mizeria asta a mea, nu sunt nefericit decât pe jumătate. Aș fi total nenorocit, chiar de-aș mânca numai pui fripți, dacă aș fi nevoit să trăiesc călcându-mi pe suflet…

Te strâng în brațe și îți sărut mâinile arse de leșie. Fiul tău Panait, care împlinește astăzi 20 de ani și care va mânca pe săturate grație bunătății tale”.

Cum am devenit scriitor – Panait Istrati

solascriptura.ro