Gândul de dimineaţă – 21 ianuarie 2017

El a lăsat o aducere-aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv.

( Psalmi 111:4 )

Sunt locuri care rămân în suflet alături de oameni şi amintiri dragi. Și de fiecare dată când te întorci la ele, este imposibil să nu retrăieşti măcar o parte din momentele care te-au convins să le păstrezi în inima ta.

Întinsă în iarba din mijlocul curţii, privind cum se joacă lumina cu colbul, mi-am adus aminte de uimirea cu care am aflat că universul vacanţelor mele de vară fusese cândva nimic. Mă fascina gândul că bunicii mei transformaseră o bucată de deal gol şi un cer albastru într-un cămin şi îmi imaginam claca cu toate familiile tinere din sat care au pus temelia casei. Prin poveştile spuse de bunici, prin fotografiile agăţate în casă şi prin imaginea familiei regale de deasupra patului meu din tindă m-am strecurat de nenumărate ori în tinereţea lor, într-o lume în care nimic nu era fără Dumnezeu.

Mi-am imaginat-o pe mama crescând acolo şi pe unchiul meu aplecat să planteze un copac chiar înainte de a pleca spre un alt colţ de ţară. Privind la nucul care umbreşte de 50 de ani poarta, am ştiut că, deşi nu s-a mai întors niciodată să locuiască în casa copilăriei, împreună cu rădăcinile, unchiul şi-a îngropat în siguranţă o parte din inimă.

Între crengile celuilalt nuc bătrân care priveşte curtea mi-am ascuns şi eu copilăria, legată cu sforile scrânciobului reparat de nenumărate ori. Astăzi, ceea ce au construit bunicii mei se transformă încet în prea puţin din ce a fost odată. Din fericire, nimic nu poate să şteargă amintirile pe care le-am adunat acolo.

Andreea Irimia