Gândul de dimineaţă – 17 ianuarie 2017
Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
( Isaia 58:7 )
Undeva, la periferia oraşului Târgu Mureş, locuiesc mai multe familii cărora autorităţile locale le-au oferit teren în vederea construirii de adăposturi, după ce au existat mai multe mutări succesive. Mulţi dintre cei care stau în acea zonă lucrează cu ziua pentru a-şi întreţine familiile. Inevitabil, condiţiile grele de viaţă fac aproape imposibilă tentativa de construire a unor adăposturi, existând familii în care dorm şi câte 12 persoane într-o cameră.
În cadrul proiectului ADRA (Agenţia Adventistă de Dezvoltare, Refacere şi Ajutor) „Sprijin pentru fiecare”, 9 dintre aceste familii au beneficiat de alimente, produse de igienă şi haine. În plus, 3 familii au beneficiat de acoperirea cu tablă a locuinţei lor, realizându-se o îmbunătăţire a condiţiilor de locuit.
„Situaţia lor este extrem de gravă, având în vedere faptul că zeci de minori trăiesc în condiţii inumane. Prima dată când i-am vizitat, am întâlnit feţe posomorâte şi triste. După intervenţia rapidă din data de 12 august 2016, cu ajutorul voluntarilor ADRA, feţele lor s-au schimbat şi s-a văzut în ochii lor un licăr de speranţă. Vom încerca să-i ajutăm în continuare şi avem nevoie de implicarea cât mai multor persoane, pentru că doar împreună putem schimba vieţi”, a declarat domnul Reinhard Suciu, asistent manager şi coordonator Proiecte ADRA în zona Transilvania de Sud.
Proiectul social ADRA „Sprijin pentru fiecare” s-a realizat în parteneriat cu proiectul „Picătura de viaţă”, o campanie de donare de sânge organizată de Federaţia AMiCUS România. Cu tichetele de masă obţinute în urma donării de sânge, voluntarii ADRA au achiziţionat alimente pentru 50 de copii şi adulţi de la periferia oraşului Târgu Mureş.
Semnele Timpului
Lasă un răspuns