Gândul de dimineaţă – 11 decembrie 2016
Nu fi nepăsător de darul care este în tine.
( 1 Timotei 4:14 )
Cunoscutul scriitor Norman Mailer, a început să studieze la Universitatea Harvard, penru a deveni inginer. Mama sa, care a trecut prin perioada de recesiune din SUA, a dorit cu totdinadinsul ca fiul ei să obţină o diplomă în disciplinele tehnice, considerând că numai aşa acesta s-ar fi descurcat în viaţă.
La primele examene însă, Norman a obţinut nota 10 numai la limba engleză. În acea vreme, la disciplinele ce asigurau o diplomă în literatură erau profesori mai mulţi scriitori vestiţi. El a considerat aceasta a fi o mare oportunitate. Deşi a continuat să studieze ingineria, Norman petrecea multe ore citind şi scriind. La examenul de sfârşit de an la limba engleză, li s-a cerut să compună o nuvelă. Norman şi-a prezentat lucrarea şi a obţinut nota 10 cu felicitări, devenind cunoscut în toată universitatea.
Această notă şi încurajările care i-au fost adresate, au reprezentat pentru el motivaţia ce l-a determinat să continue să scrie. A terminat studiile pentru inginerie ca să-i facă pe plac mamei, dar, din acea zi, Norman Mailer s-a dedicat scrisului, devenind un autor celebru.
Lasă un răspuns