Gândul de dimineaţă – 7 decembrie 2016

Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

( Evrei 13:16 )

Rămas în istoria literaturii române drept „Poetul îngerilor”, Vasile Voiculescu a fost prozator, dramaturg şi medic. Întreaga sa existenţă a stat sub semnul dragostei de semeni, credinţei şi mărinimiei. „De n-aş fi ajuns medic, aş fi fost preot”, mărturisea scriitorul care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în sihăstrie.

A profesat ca medic într-un sat din Gorj. Și-a căpătat porecla de „medicul fără de arginţi” pentru că a făcut din medicină mai mult o pasiune, decât o profesie. A ajuns medicul sărmanilor pe care îi trata fără bani, ba chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar. A participat ca medic la Războiul de Independenţă. Tratând bolnavii de pe front s-a îmbolnăvit de tifos, frebră tifoidă şi icter. A refuzat să-şi ia concediu de boală şi a continuat să-şi exercite profesia în mijlocul răniţilor, până la terminarea războiului. Curajul său a fost răsplătit cu decoraţia „Steaua României cu spade”.

În 1922 ajunge medic şi profesor de igienă la Institutul Pompilian din Bucureşti. Din cauza convingerilor sale democratice, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu a avut de suferit după instalarea regimului comunist.

La 74 de ani, a fost arestat şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. După un proces lung în care a fost anchetat şi chinuit de autorităţi, scriitorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare. În închisoare s-a îmbolnăvit de TBC şi a fost imobilizat la pat. Mărturiile colegilor de închisoare despre Voiculescu demonstrează că mărinimia medicului nu dispăruse nici în cumpliţii ani de detenţie.

A fost eliberat în 1962. Era atât de bolnav încât nu se mai putea deplasa. A murit un an mai târziu, pe 26 aprilie, răpus de boala contactată în detenţie.

Adevărul