Gândul de dimineaţă – 14 noiembrie 2016

Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

( Matei 10:22 )

Printre sutele de persoane care au ajuns în lagărul de concentrare din Mauthausen, în luna mai 1945, se aflau şi trei bebeluşi, născuţi în cele mai vitrege condiţii: cei mai tineri supravieţuitori ai Holocaustului la ora actuală. Mamele lor nu s-au cunoscut probabil niciodată, dar copiii lor, Mark Olsky, Eva Clarke şi Hana Berger Moran au devenit ca fraţii. Anul trecut, cei trei şi-au sărbătorit ziua de naştere, ocazie care aproape a coincis cu comemorarea celor 70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz.

Fiecare dintre ei are povestea şi suferinţa lui, pe care nimic şi nimeni nu o poate şterge. Cu toate acestea, Hana îşi aminteşte cum mama ei, Priska, i-a fost întotdeauna un model şi impulsul de care avea nevoie ori de câte ori se poticnea pe drumul vieţii. Ea povesteşte că Priska nu s-a concentrat niciodată asupra durerii, ci şi-a folosit toată energia pentru a merge mai departe, obişnuind să spună „suntem aici, mergem mai departe”.

Mama Evei, Anka, are o poveste asemănătoare, în care optimismul a fost elementul de bază al existenţei sale, iar bebeluşul Eva, motiv suficient pentru a supravieţui. Eva povesteşte cum experienţa propriei sarcini a fost momentul în care a înţeles ce trebuie să fi însemnat pentru mama ei să dea naştere unui copil, singură, fără nicio îngrijire, fără niciun sprijin şi fără cele mai elementare condiţii de igienă.

Mark ştie prea puţin despre experienţa mamei sale, pentru că niciodată nu i-a cerut să-i povestească cele întâmplate acolo, ştiind cât rău i-ar provoca acele amintiri. Se bucură în schimb de întâlnirea cu „surorile” sale de suferinţă, care, la fel ca el, au fost salvate de la moarte şi care, la rândul lor, şi-au salvat mamele, dându-le un motiv în plus să lupte pentru viaţă şi supravieţuire.

Semnele Timpului